Marius Popența: Ziua Veteranilor este în mod deosebit despre bucuria întoarcerii acasă, de a-ți vedea copilul crescând și, pentru cei mai în vârstă, țara refăcându-se după nebunia unei conflagrații mondiale
La Subiectul Săptămânii, invitatul lui Constantin Herțanu este colonelul în rezervă Marius Popența, veteran al teatrelor de operații și președinte al Asociației Naționale a Veteranilor de Război, filiala Sibiu. Tema discuției, data de 11 noiembrie, Ziua Veteranilor din Teatrele de Operații, un bun prilej pentru o analiză a istoriei, simbolisticii și problematicii actuale a acestei aniversări din calendarul militar.
Publicat de Gabriel Stan, 18 noiembrie 2024, 16:42
Constantin Herţanu (realizator rubrică): Bine v-am găsit! Domnule colonel, motivul prezenţei dvs. la „Jurnal militar” este faptul că pe 11 noiembrie s-a aniversat o zi frumoasă pentru noi toţi, Ziua militarilor veterani din teatrele de operaţii. De ce este importantă până la urmă această zi pentru militari, şi nu numai pentru militari?
Marius Popenţa: Ziua de 11 noiembrie are o semnificaţie aparte. Ea porneşte din anul 1918, când, citez din memorie, la orele 11:00 a celei de a 11-a zile din a 11-a lună a anului 1918 a intrat în vigoare armistiţiul care încheia primul război mondial, o conflagraţie mondială care a dus, din păcate, la pierderea a peste 20 de milioane de vieţi, de asemenea, aproape 30 de milioane de răniţi, dispăruţi, oameni care au suferit teribil de pe urmele acestui război.
În dimineaţa zilei de 11 noiembrie, după 5:00, în pădurea de la Compiègne, din Franţa, se semna capitularea Germaniei şi instituirea armistiţiului odată cu deja prezentata oră 11:00. Atunci, în 1918, clopotele din întreaga Europă, şi nu numai în Europa, mergând pe ora Europei Centrale, 11:00, au bătut timp de o oră. Bucuria păcii a fost celebrată în întreaga lume. În România, 11 noiembrie devine Ziua Veteranilor.
Legea precizează exact formula aceasta, Ziua Veteranilor, începând cu anul 2014, când Guvernul României a stabilit ca această zi să fie zi dedicată celor care și-au pierdut viața în teatrele de operații și, de asemenea, celor reveniți acasă, la familii, veteranilor din teatrele de operații. Acum, din păcate, și este un subiect pe care trebuie să-l atingem, legiuitorul în România a împărțit nejustificat veteranii în două categorii: veterani de război, printr-o lege și printr-o zi, la 29 aprilie, și veteranii teatrelor de operații, la 11 noiembrie.
Este un semn de întrebare pe care trebuie să-l trimitem către legiuitor și să vedem de ce a fost nevoie de această împărțire în două categorii a oamenilor care, în definitiv și la urma urmei, prin atitudine, prin curajul lor, prin sacrificiu, au făcut pentru România unul și același lucru, au luptat acolo unde țara i-a trimis pentru interesele ei de la momentul respectiv.
Constantin Herţanu (realizator rubrică): Ştim că la activitățile la care participaţi participă și militari veterani ai țărilor din NATO. Cum văd ei această problemă?
Marius Popenţa: Ziua armistiţiului, așa cum este cunoscută în Europa Centrală și de Vest, Ziua Veteranilor în Statele Unite, este sărbătorită în acest 11 noiembrie. Așa că, din punct de vedere al tradiției, noi am mers pe aceeași tradiție cu camarazii noștri din celelalte armate.
Îmi aduc aminte de 2006-2007, în Kosovo, sau de 2009-2010, în Afganistan, când, fiind împreună cu ei în baze militare, i-am comemorat pe cei pierduți în lupte, i-am celebrat pe cei întorși acasă, împreună, în câte un „compound” din cine știe ce locuri fierbinţi, la propriu și la figurat, ale planetei.
Pentru ei, acest 11 noiembrie este de multă vreme intrat în conștiință și modul în care sărbătoresc ei a fost, de ce să nu recunoaștem, un exemplu și un semn de bune practici și pentru noi. A fost o surpriză extraordinară ca la sărbătoarea veteranilor de acum câteva zile de la Sibiu să avem printre noi și un veteran al Legiunii Străine Franceze, un militar care a luptat alături de militarii români în Balcanii de Vest și în Irak, cu pieptul plin de decorații și mândru de statutul lui, acum cetățean al Sibiului, în rezervă, locuind și muncind în continuare în Sibiu, crescându-și frumos copiii aici la Sibiu, dar cu sufletul alături de camarazii lui și de camarazii din Armata Română, veteranii din teatrele de operaţii.
Constantin Herţanu: Am făcut anul trecut un interviu cu militari veterani ai Legiunii Străine. Printre cele relatate de domniile lor, îmi spuneau că au asociații ale veteranilor din Legiunea Străină în toată lumea. Au câteva cazuri sociale, încearcă să îi ajute pe camarazii lor atunci când au nevoie. Aș vrea să vă întreb, noi avem în România cazuri similare?
Marius Popenţa: Sigur că da, în Ministerul Apărării Naționale, în cadrul structurii specializate care se ocupă exact de calitatea vieții militarilor, avem elemente ale respectivei structuri care se ocupă nemijlocit de veteranii de război și veteranii din teatrele e operații.
Deci, din punct de vedere organizațional suntem bine așezați și cred că trebuie să pomenim faptul că avem 31 de militari care și-au pierdut viața în conflictele moderne în care România a fost implicată. Aș face vorbire și de un al 32-lea pentru că, până la urmă, un element deosebit în biografia lui Filaret Moţco, demnitar al Națiunilor Unite, este faptul că absolvit Școala Militară de Ofițeri de la Sibiu. Și-a pierdut viața în Afganistan în 2010, din postura de înalt demnitar al Națiunilor Unite și cred că trebuie pomenit alături de toți eroii noștri.
Vedeți dvs, sacrificii multe. Avem peste 200 de răniți în aceste acțiuni militare. Şi la nivel asociativ, la nivelul Ministerul Apărării Naționale și de ce nu, chiar și la nivelul structurilor asociative civile, există un sprijin din acest punct de vedere.
Constantin Herţanu (realizator rubrică): Domnule colonel, au fost acești militari veterani ambasadori ai României în drumul spre aderarea la NATO sau chiar Uniunea Europeană?
Marius Popența: Pot să spun că prezența militarilor români în teatrele de operații după 1990 a constituit un element fundamental în parcursul nostru către structurile internaționale la care România este acum parte.
Nu numai că sunt ambasadori, nu numai că sunt importanți în acest calcul, dar eu consider că veteranii teatrelor de operații sunt vârful de lance al Armatei Române, care la rândul ei este vârf de lance al societății în acest parcurs.
Toate acțiunile militare desfășurate după 1990, mult înainte de intrarea României în Organizația Atlanticului de Nord, au avut greutatea necesară și au creat condiții pentru cei care au luat decizia intrării României în această organizație, bazându-se pe seriozitatea lor, pe competențele lor, pe profesionalismul lor și, de ce nu, pe spiritul lor de sacrificiu.
Constantin Herţanu: Invictus este mai mult decât un exemplu demn de urmat.
Marius Popența: Invictus este una din cele mai frumoase mișcări pe care militarii veterani le-au putut realiza în, să zicem, tabloul general al organizațiilor nonguvernamentale. Invictus este, înainte de a fi o asociație, părerea mea, o stare de spirit.
De fiecare dată când mă întâlnesc cu acești militari răniți care au ales să își ducă viața mai departe, să își ducă destinul mai departe departe, să trăiască frumos, să se reintegreze social prin muncă, prin activități de tot felul, eu îi admir și cred că toți cei din jurul meu o fac în egală măsură pentru că atunci când vorbim de Invictus, vorbim despre militarii răniți în misiunile Armatei României, dar vorbim și despre deosebit de frumoșii și de inimoșii voluntari care participă la această mișcare. Mișcarea Invictus a fost și o să rămână într-adevăr un loc frumos al sufletelor și al inițiativelor deosebite.
Constantin Herţanu (realizator rubrică): Domnule colonel Marius Popența, am vorbit în acest interviu despre multe, multe simboluri. De ce bujorul?
Marius Popența: Interesant acest aspect pentru că, din când bine știm, prin lege s-a stabilit ca bujorul românesc să fie floare națională. Fiecare dintre state și-au stabilit un astfel de simbol. În general britanicii și cei din sfera lor de cultură au ales pentru acest eveniment macul ca semn al sacrificiului celor care au murit pe câmpul de luptă.
Francezii au stabilit gențiana. Les Bleus sunt cunoscuți din acest punct de vedere francezii, nu numai din punct de vedere al sportului, dar și din punct de vedere al acestui frumos simbol pentru veteranii lor.
În România, bujorul românesc este floare națională, este protejată prin lege. Eu am văzut-o în splendoare a ei în Munții Măcinului și arată extraordinar, iar cei de la Asociația de caritate „Camarazii” a Ministerului Apărării Naționale au și înregistrat această floare ca un simbol purtat în zilele în care îi comemorăm pe eroi și îi sărbătorim pe veterani.
Am văzut acest bujor așezat în piept și la prezentatorii din media românească, dar la fel de bine în pieptul tuturor veteranilor și celor care au ținut să fie alături de ei la ceremoniile organizate în țară.
Este extraordinar să văd o floare românească, este frumoasă, este plină de simbolistică și mai ales, important, este a noastră.
Constantin Herţanu: Este important ca tinerii în general să cunoască și să ducă mai departe tradiția.
Marius Popența: La nivel național, am văzut că peste tot, în toate garnizoanele țării au fost desfășurate activități și comemorative, și de celebrare. Din acest punct de vedere, eu am avut mereu o problemă în momentul în care la nivelul ganizoarelor țării, de Zilele Veteranilor, s-au făcut în general activități comemorative, s-au depus coroane. Am o oarecare strângere de inimă și n-aș putea să nu o spun dacă tot am ocazia.
Da, Ziua Veteranilor este despre amintirea celor care, din păcate, s-au prezentat puțin prea repede la ultimul apel. Dar cred că Ziua Veteranilor este în mod deosebit despre bucuria întoarcerii acasă.
Cred că Ziua Veteranilor este despre bucuria de a-ți vedea copilul crescând și, pentru cei mai în vârstă, țara refăcându-se după nebunia unei conflagrații mondiale. Cred că Ziua Veteranilor este o bucurie calmă, liniștită, plăcută, care ne pune în față valorile fundamentale pentru care ne-am sacrificat unii viața, din păcate, alții tinerețea, legăturile de familie, sănătatea ș.a.m.d.
Cred că atunci când vorbim despre veterani, despre asta ar trebui să vorbim în mod deosebit, despre bucuria întoarcerii acasă.
Constantin Herţanu (realizator rubrică): Vă reamintesc că a fost alături de noi, prin telefon, colonelul în rezervă Marius Popența. Domnule colonel, vă mulțumim încă o dată și vă mai așteptăm cu drag la „Jurnal Militar”.
Marius Popența: De câte ori mă provocați, mă găsiți fără niciun fel de probleme. Vă mulțumesc mult și eu pentru faptul că mi-ați dat oportunitatea să-mi așez în fața dumneavoastră și a ascultătorilor gândurile.
