Consiliul Judeţean Constanta va primi un elicopter nou, identic celui prabuşit anul trecut in lacul Siutghiol
Publicat de Mihaela Costache, 17 iulie 2015, 14:00
Consiliul Judeţean Constanta va primi un elicopter nou, identic celui prabuşit anul trecut in lacul Siutghiol, accident soldat cu moartea a patru persoane, a declaraţ joi, vicepreşedintele instituţiei Cristinel Dragomir, care a precizat că aparatul de zbor va fi operat de Inspectoratul General de Aviaţie.
Consilierii judeţeni au aprobat în unanimitate, în şedinţa de ieri, proiectul de hotârare privind aplicarea convenţiei între judeţul Constanţa, Inspectoratul General de Aviaţie al Ministerului Afacerilor Interne şi Airbus Helicopters SA.
Vicepresedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Cristinel Dragomir, a mai precizat că a fost nevoie de acest proiect deoarece elicopterul prăbuşit era în proprietatea CJ, însă poliţa de asigurare fusese încheiată între Inspectoratul General de Aviaţie, cel care utiliza aparatul de zbor şi firma de asigurări.
„Ştiţi ce s-a întamplaţ s-a prăbusit elicopterul, iar acesta avea poliţa de asigurare, care fusese plătită de Inspectoratul General de Aviatie. Raportul de evaluare al poliţiei spune a fost daună totală şi trebuie înlocuiţ.
Noi suntem proprietari, dădusem elicopterul în comodat Inspectoratului General de Aviatie, s-a întamplat nenorocirea, iar poliţa de asigurare era semnată doar de Inspectoratul General de Aviatie si de Omniasig şi ca să poată să se facă această plată ca să
ne vină elicopterul era nevoie să spunem că suntem de acord, că recunoastem polita”, a declarat vicepresedintele CJ Constanta.
El a spus ca nu ştie când va primi Consiliul Judeţean Constanţa noul elicopter de la firma de asigurări, dar că aparatul de zbor va fi operat tot de către Inspectoratul General de Aviatie şi utilizat de SMURD.