Președintele Klaus Iohannis: „Ar trebui un plan de viitor. Nici pentru un mandat nu știm să facem unul“
Publicat de adinaiftime, 5 ianuarie 2018, 20:30
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat vineri că 2018 este unul special, având în vedere Centenarul Marii Uniri, şi că ar trebui realizat un plan de viitor.
„Anul 2018 este un an special, este poate anul cel mai greu pe care trebuie să-l parcurgem noi, românii, fiindcă este anul Centenarului, se împlinesc în acest an 100 de ani de existenţă a statului român modern şi fiecare dintre noi va da un examen greu în acest an, nu în faţa colegilor de data aceasta, ci în faţa românilor, opiniei publice, fiindcă oamenii aşteaptă de la noi evident să ne facem treaba bine, dar şi că conturăm un viitor al României pentru perioada care urmează, optimal ar fi pentru o sută de ani, dar nu cred că cineva reuşeşte să facă un plan pentru 100 de ani. Din păcate, noi nici măcar pentru un mandat de obicei nu ştim să ne facem un plan şi ar fi foarte bine să dovedim că am învăţat câte ceva şi pentru un mandat putem să ne facem un plan şi putem să dăm oamenilor speranţă”, a spus Iohannis, la şedinţa CSM.
El a apreciat raportul de activitate al CSM pe anul 2017.
„În cazul dumneavoastră, speranţa oamenilor este spre o justiţie independentă şi nu numai corectă, ci şi dreaptă, în aşa fel încât oamenii să se simtă în siguranţă”, a adăugat şeful statului.