Datini și credințe în Ajunul Bobotezei

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 4 ianuarie 2020, 13:03 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:13

Ajunul Bobotezei este ziua care reuneşte simbolurile  Ajunului. Ziua care precede o mare sărbătoare este ziua pregătirilor, a mesei îmbelşugate semnificând sporul casei pentru perioada următoare. Bine este în această zi să nu lipsească grâul fiert şi îndulcit, înnobilat cu nucă, precum şi vinul şi colacii.

(varianta radiofonică a rubricii)

Sunt de fapt alimente rituale care amintesc de cele două lumi, pentru că n-ar trebui să uităm că toate sărbătorile de iarnă, de la Crăciun şi până la Bobotează sunt dedicate deopotrivă celor din Lumea aceasta, cu Dor, dar şi celor din Lumea fără Dor, înapoi ne-ntorcătoare.Cum n-au lipsit colacii de Ajun de Crăciun, daţi pe nume spre a fi primiţi, aşa n-ar trebui să lipsească şi din Ajunul Bobotezei, însoţiţi însă de vin. Iată elementul care aminteşte că se pregăteşte o sărbătoare cu petrecere. Şi aşa se reunesc la masa de sărbători spiritele celor ce nu mai sunt pe astă lume cu familia care nu uită de întregirea ei la zi de sărbătoare. Aşa arată masa de Ajun de Bobotează: cu bucate, cu colaci, cu vin. Când însă se dau de pomană, se însoţesc cu apă şi sare. Cu apă, pentru că Boboteaza este sărbătoarea sfinţirii apelor şi trebuie trimis un semn şi spre ei. Cu sare, pentru că nu uităm nici o clipă că spiritele celor morţi sunt invocate ca o prezenţă simbolică, dar, care vin dintr-o lume unde va fi fiind ea, şi neştiind ce pot aduce cu sine, bine e să le întâmpinăm cu sare pentru alungarea răului şi păstrarea binelui. Ajunul este o sărbătoare ţinută cu post, curăţenie trupească şi mai ales sufletească. Se spune: „cei ce ţin post se vor bucura de sănătate şi împlinire întregul an”. Postul are semnificaţie deosebită pentru fiecare categorie: „fetele ajunează ca să le dea Dumnezeu bărbaţi buni şi cuminţi”1 (e o dorinţă!), femeile pentru ferirea gospodăriei de răutăţi şi pierderi, bătrânii, pentru iertarea păcatelor. Se aştepta venirea preotului cu Boboteaza pentru a sfinţi casa şi ograda.

Nimeni nu se înfruptă din masa de Ajun până la venirea preotului. Ajunul pregăteşte, sărbătoarea împlineşte.

Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Monica Vlădaia

1 Ion Muşlea, Ovidiu Bârlea, Tipologia folclorului. Din răspunsurile la chestionarul lui B. P. Hasdeu, Bucureşti, Editura Minerva, 1970, p. 340.

Brumărel

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 1 octombrie 2018, 15:01

Luna octombrie este denumită popular „brumărel” (începe a bruma, cad brumele mici). Este vremea specifică de trecere de la toamnă la iarnă, când începe să brumuiască.

(varianta audio a rubricii)

Octombrie

este necăjos şi suflă rece,

Pasul leneş nu se trece,

El pe unde merge pârleşte

Şi copacii verzi nu-i iubeşte.

Golanii să-i vadă, nu-i place,

Cu leneşii el n-are pace.

Face pe leneşi să plângă

Şi la pieptu-i să se strângă.

Tremură de-a lui frică

Şi pielea l-o urzică![1]

   Se crede că dacă în octombrie va fi frig şi ger, ghenarie şi făurar vor fi cu vreme blândă. „Vântul lui octombrie este vânt bogat”[2]. Cum bogată în nunţi se anunţă şi luna lui brumărel. Este momentul cel mai bun pentru făcut masa mare de nuntă, cu vinul abia „aşezat”, cu murăturile puse din vreme şi ţuica de prune (fără „frunte”) numai bună să fie făcută roşie luni după nuntă. Vântul e aducător de veste „cu prirostrii”, pentru că el aleargă să se-nsoare. Legenda spune că vântul „e un flăcău frumos şi zburdalnic, care trăieşte în văzduh cu mamă-sa. El este neînsurat şi caută, de când e lumea, să se-nsoare. Când aleargă prin lume, atunci zicem noi că bate vântul, el umblă după însurătoare. Când osteneşte şade acasă şi se odihneşte şi-şi caută în gospodărie, ca orice om, de treburile lui. Apoi îl apucă din nou dorul însurătorii…”[3] Şi toamna îl apucă şi se grăbeşte, pentru că ştie şi el îndemnul:

Însoară-te până nu-ţi trece vremea.

Iar vremea e bună la tinereţe:

Însurătoarea de tânăr e ca gustarea de dimineaţă.

Text și lectură: Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni, Departamentul Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

[1]Tudor,  Pamfile, op. cit., p. 179.

[2] E. Niculiţă-Voronca, op. cit., I, p. 290.

[3] Legendele românilor, vol. I, Legendele Cosmosului, Bucureşti, Editura Grai şi Suflet, Cultura Naţională, 1994.