Pedepsele celor 7 violatori de la Vaslui!
Publicat de Mihaela Costache, 17 august 2015, 17:40
Pedepsele celor 7 violatori de la Vaslui
Silviu Burada, 8 ani şi 4 luni după gratii.
Andrei Burlacu, 7 ani după gratii.
Silviu Avădanei, 7 ani după gratii.
Petrică Bolboceanu, 7 ani după gratii.
Ionuţ Boicu, 5 ani şi 8 luni după gratii.
Alin Rotaru, 5 ani şi 8 luni după gratii.
Ioan Surleac, 5 ani şi 8 luni după gratii.
Inculapţii trebuie să plătească daune morale de 50 de mii de lei, dacă decizia va rămâne definitivă.
Sentinţa dată de judecataria Vaslui poate fi contestata cu apel.
Măsura instanţei este executorie, prin urmare cei şapte vor fi duşi în arest.
Luni, Judecătoria Vaslui a anunţat prima sentinţă în acest dosar, toţi cei şapte tineri fiind condamnaţi la închisoare cu executare pentru viol în formă agravantă şi lipsire de libertate în mod ilegal. De asemenea, acestora le-au fost interzise unele drepturi civile pe o durată de doi ani.
Pedepsele celor şapte variază între 5 ani şi 8 luni şi 8 ani şi 4 luni de închisoare.
Potrivit sentinţei, Burada Silviu, cel care a luat-o în maşină pe victimă, a primit cea mai mare pedeapsă – în total 8 ani şi 4 luni închisoare, iar pentru Avădanei Silviu, Paul Andrei Burlacu şi Petrică Ionuţ Bolboceanu instanţa a decis efectuarea a 7 ani de închisoare.
Ionuţ Boicu, Alin Rotaru şi Ioan Şurleac, cei trei tineri care au recunoscut, pe 2 aprilie 2015, acuzaţiile şi au cerut să fie judecaţi prin procedura simplificată, au fost condamnaţi la 5 ani şi opt luni închisoare cu executare.
La pronunţarea sentinţei, luni, nu a fost prezent în sală nici unul dintre inculpaţi.
Cum instanţa a dispus arestarea imediată prin înlocuirea controlului judiciar, surse din cadrul Poliţiei Vaslui afirmă că echipaje speciale au şi plecat către comuna Văleni, locul de domiciliu al celor şapte inculpaţi, pentru a duce la îndeplinire hotărârea, executorie, în acest caz, a Judecătoriei Vaslui.
Avocaţii inculpaţilor au afirmat că vor face recurs în perioada legală de 10 zile.
Corespondentul AGERPRES transmite că, la puţin timp după anunţarea sentinţei, circa 200 de vasluieni s-au adunat în faţa Judecătoriei Vaslui, cei mai mulţi dintre ei comentând că pedeapsa în cazul celor şapte tineri este ‘prea mică’ în raport cu fapta comisă.
Pe 10 noiembrie 2014, în jurul orei 19,00, eleva s-a întâlnit în municipiul Vaslui cu doi tineri, care s-au oferit să o conducă acasă cu maşina. Cei doi tineri au mers cu autoturismul pe un câmp din apropierea localităţii Văleni, unde şi-au mai chemat alţi patru prieteni care au întreţinut raporturi sexuale cu eleva împotriva voinţei acesteia. Ulterior, tinerii s-au deplasat pe un alt câmp din apropierea localităţii Moara Domnească, unde a mai fost chemat un tânăr care a forţat victima să întreţină raporturi sexuale până când aceasta şi-a pierdut starea de conştienţă.
Cei şapte tineri au fost trimişi în judecată pe 8 decembrie 2014, sub acuzaţia de viol şi lipsire de libertate, toţi în stare de arest preventiv.
Pe 2 aprilie 2015, trei dintre tineri – Boicu Ionuţ Bogdan, Rotaru Alin Dumitru şi Surleac Ioan – au recunoscut acuzaţiile şi au cerut să fie judecaţi prin procedura simplificată, iar la acelaşi termen un magistrat a decis ca ei să fie judecaţi în arest la domiciliu. Decizia nu a fost contestată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, reprezentat în sala de judecată de procurorul Ingrid Botezatu.
Magistraţii judecătoriei Vaslui au dispus, pe 19 iunie, înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar.
În urma reacţiilor din partea societăţii civile, a politicienilor şi a simplilor cetăţeni care au transmis mesaje de susţinere pentru fata abuzată, Consiliul Superior al Magistraturii şi Parchetul General au dispus verificări privind legalitatea procedurilor şi a deciziei pronunţate în acest caz.
După ce cazul a fost pe larg prezentat în presă şi a generat discuţii aprinse în mediul online, vineri – la ultimul termen – în faţa Tribunalului Vaslui au venit încă de dimineaţă câteva sute de persoane, iar atmosfera a fost foarte tensionată.