Fonoteca Melomanului – ”Muzica lui Bogdan!” – Doamna DIDA DRĂGAN și Compozitorul NICOLAE CARAGIA!
Publicat de Bogdan Dragomir,
5 decembrie 2022, 11:42 / actualizat: 21 iunie 2023, 13:40
Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului – rubrica ”Muzica lui Bogdan”!
Sunt Bogdan Dragomir şi vă invit astăzi, într-o ediție specială, cu doi mari artiști ai României, să facem o dedicație tuturor melomanilor!
Glasurile speciale prin care vom face aceste dedicații sunt ale unei Doamne a României, o artistă cu totul excepțională – Doamna DIDA DRĂGAN și al compozitorului, chitaristului de excepție, interpret cu dar și har – Muzicianul NICOLAE CARAGIA!
„Bun rămas” (Adrian Ordean/Adrian Ordean) din arhiva Radio România Regional, interpret și producător 2019 – Dida Drăgan.
Recital DIDA DRAGAN la Chișinău (foto www.radiochisinau.md.A. Obreja/arh.pers.B.Dragomir)
Am ales, din repertoriul extrem de vast și valoros al interpretei cu voce de aur, reprezentativă pentru muzica pop-rock și rock din România – marea artistă, Doamna DIDA DRĂGAN,dar și din repertoriul componistic al unuia dintre cei mai talentați și reprezentativi compozitori ai României – NICOLAE CARAGIA, o piesă realizată într-o colaborare extrem de reușită intitulată VIAȚA MEA ESTI NUMAI TU – compozitor și aranjamente muzicale Nicolae Caragia, versuri – Viorela Filip, interpretare și producător 2021 – Dida Drăgan!
DSC_0010.1100 – Nicolae Caragia – compozitor, 2019 (foto Bogdan Dragomir)
Din creaţia compozitorului Nicolae Caragia, deosebit de apreciată de interpreții români și nu numai, am selectat pentru emisiunea de astăzi o piesă difuzată în 2019 în premieră națională la Radio România Regional, intitulată „Misterioasa mea!”. Interpretează cu sensibilitate şi cu multă dăruire, chiar autorul acestei frumoase melodii, compozitorul NICOLAE CARAGIA!
Bogdan Dragomir – Realizatorul emisiunii – vă mulţumeşte pentru atenţie şi până la următoarea ediţie vă doreşte toate cele bune!
(AUDIO) „MISTERIOASA MEA!” (muz. și text – Nicolae Caragia) din fonoteca muzicală Radio România Regional (C&P 2019 Nicolae Caragia),interpretată de Nicolae Caragia.
Sursa: Materiale jurnalistice din arh. personală Bogdan Dragomir, fonoteca Radio Romania Regional şi bogdandragomir.ro . Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei rubrici!
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
„Muzica lui Bogdan” – Albume de colecție – Taylor – ”DINCOLO DE MĂȘTI”!
Publicat de Bogdan Dragomir,
21 martie 2022, 13:34 / actualizat: 21 iunie 2023, 14:16
Ce amăgire (Codruț Croitoru/Marius Ionescu), interpretare și C&P Taylor 2022.
Bun găsit, cu drag, tuturor! Astăzi am ales să ies puțin din tiparul obișnuit și am să vă invit la o lansare de disc (pe suport CD) a formației Taylor, un album intitulat DINCOLO DE MĂȘTI, eveniment ce a avut loc în data de 4 martie 2022 la The PUB Universității, în București.
IMG-20220305-WA0001 Taylor – Lansare CD Dincolo de masti.1100 (credit foto Bogdan Dragomir)
La sfârșitul lunii februarie, am primit cu bucurie dar și cu interes jurnalistic, de la prietenul meu Codruț Croitoru, compozitor, chitarist, solist vocal și conducătorul formației Taylor, invitația de a participa la concertul-spectacol de lansare a albumului DINCOLO DE MĂȘTI! Am urmărit cu mare atenție ce s-a petrecut acolo, mi-a plăcut profesionalismul lor, atmosfera extrem de caldă și omogenă dintre membrii Taylorși m-am hotărât să vă ofer câteva momente live de la acest eveniment, dar și cîteva piese de pe acest album!
Profetul (muzică și text Codruț Croitoru), interpretare și C&P Taylor 2022.
Și pentru că ”la început a fost cuvântul”, iată și o scurtă prezentare a formației, a motivului prezenței noastre acolo, dar și interpretarea de către Taylor a piesei ”Caii apocalipsei”… toate oferite de către gazda artistică a acestui eveniment – Codruț Croitoru!
Caii apocalipsei – înreg. live (Codruț Croitoru/Viorela Filip), interpretare și C&P Taylor 2022.
Înainte de a asculta și alte piese înregistrate în studio, masterizate și prezentate pe albumul DINCOLO DE MĂȘTI, ar mai fi de menționat că în cadrul spectacolului de lansare, Taylor a avut și câțiva invitați: actorul Vlad Popescu, Maria Molfea și Dominique Simionescu! Iată și un fragment din piesa ”Nu îmi mai pasă!” (muz. Codruț Croitoru, text. Marius Ionescu) interpretată live de Dominique Simionescu și Taylor!
VID-20220305-WA0103 ”Nu îmi mai pasă” – fragment (muz. Codruț Croitoru, text.Marius Ionescu) Taylor și Dominique Simionescu – video by Bogdan Dragomir.
Despre albumul DINCOLO DE MĂȘTI am aflat următoarele amănunte tehnice, chiar din cărticica CD-ului (Booklet):
20220308_115853 Foto by original Booklet CD Taylor – Dincolo de masti – by Bogdan Dragomir (C&P Taylor 2022/arh.pers.B.Dragomir).1100
Orașul l-aș picta (Codruț Croitoru/Marius Ionescu), interpretare și C&P Taylor 2022.
20220308_120043 Foto by original CD Taylor – Dincolo de masti – by Bogdan Dragomir (C&P Taylor 2022).1100
Măști (Codruț Croitoru/Marius Ionescu), interpretare și C&P Taylor 2022.
IMG-20220305-WA0095 Taylor – Lansare CD Dincolo de masti.1100 (credit foto Bogdan Dragomir)
E furtună între noi(Codruț Croitoru/Marius Ionescu), interpretare și C&P Taylor 2022.
20220308_115702 Foto by original Booklet CD Taylor – Dincolo de masti – by Bogdan Dragomir (C&P Taylor 2022).1100
La finalul acestui material, în care am preferat să vă ofer cât mai multă muzică bună, aș vrea să recomand acest album tuturor melomanilor care caută o muzică de calitate, o muzică realizată cu suflet și pentru suflet, dăruită nouă de Codruț Croitoru și bunii săi colegi și prieteni din Taylor (Florin Laghia, Victor Iovan, Marius Vintilă, Alexia & Bianca Ștefan) și invitații lor speciali (Vlad Popescu, David Cristian, Maria Molfea, Dani Popa, Adi Cristea, Robi Stelian)! Alte detalii despre album puteți afla și de pe pagina de internet www.codrutcroitoru.ro !
IMG-20220305-WA0082 Taylor – Lansare CD Dincolo de masti.1100 (credit foto Bogdan Dragomir)
După o perioadă lungă, în care nu am mai participat la astfel de evenimente, a fost o surpriză… foarte plăcută reîntâlnirea cu muzica bună într-un loc adecvat, la care au participat artiști, actori, producători de evenimente dar și jurnaliști specialiști de la radio, televiziune sau agenții de presă!
Deci, felicitări Codruț Croitoru și Taylor pentru realizarea acestui material muzical dar și pentru organizarea și realizarea acestui eveniment deosebit! Vă doresc multe împliniri frumoase și pe viitor, iar ascultătorilor audiție plăcută!
Surpriză (Codruț Croitoru/Marius Ionescu), interpretare și C&P Taylor 2022.
Sursa: Taylor, codrutcroitoru.ro, materiale jurnalistice din arh. personală Bogdan Dragomir, fonoteca și arh. Radio Romania Regional. Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic! Partener media: RADIO ROMÂNIA REGIONAL!
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Fonoteca Melomanului – Aniversări: Doamna DIDA DRĂGAN și Compozitorul NICOLAE CARAGIA! La mulți ani!
Publicat de Bogdan Dragomir,
14 septembrie 2021, 18:50 / actualizat: 20 iunie 2023, 16:01
Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi vă invit astăzi, într-o ediție specială, aniversară pentru doi mari artiști ai României, să facem o dedicație tuturor melomanilor!
Aniversații lunii septembrie, cărora le dorim LA MULȚI ANI, cu sănătate, bucurii și fericire sunt DoamnaDida Drăgan și Compozitorul Nicolae Caragia!
Glasul special prin care vom face această dedicație este al unei Doamne a României, al unei artiste cu totul excepțională – Doamna DIDA DRĂGAN!
Recital DIDA DRAGAN la Chișinău (foto www.radiochisinau.md.A. Obreja)
Am ales, din repertoriul extrem de vast și valoros al interpretei cu voce de aur, reprezentativă pentru muzica pop-rock și rock din România – marea artistă, Doamna DIDA DRĂGAN,dar și din repertoriul componistic al unuia dintre cei mai talentați și reprezentativi compozitori ai României – NICOLAE CARAGIA, cea mai recentă piesă realizată într-o colaborare extrem de reușită, intitulată VIAȚA MEA ESTI NUMAI TU – compozitor și aranjamente muzicale Nicolae Caragia, versuri – Viorela Filip, interpretare și producător 2021 – Dida Drăgan!
Bogdan Dragomir – vă mulţumeşte pentru atenţie şi până la următoarea ediţie vă doreşte toate cele bune!
Sursa: Materiale jurnalistice din arh. personală Bogdan Dragomir, fonoteca Radio Romania Regional şi bogdandragomir.ro . Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestei rubrici!
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Publicat de Bogdan Dragomir,
15 martie 2016, 14:10 / actualizat: 22 iunie 2023, 10:34
MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE Nr.15
Aniversări şi comemorări ale unor mari artişti – muzicieni, care au demonstrat prin măiestria lor interpretativă că au fost, sunt şi vor rămâneadevărate simboluri ale multor generaţii, prezentate în cadrul seriei de „portrete muzicale” de la noi şi de pretutindeni, din genuri muzicale diferite, cu selecţii de informaţii biografice şi muzică de bună calitate. Vă invităm să ne urmăriţi pe pagina noastră de internet, Radio România Regional (www.www.radioromaniaregional.ro), acolo unde veţi putea să ascultaţi în fiecare săptămână cele mai frumoase melodii… „de ieri, de azi, de mâine!”.
În perioada 14 – 20.03.2016, vă invit să aflăm amănunte biografice, să ascultăm piese muzicale reprezentative din activitatea artistică a celor doi muzicieni aleşi dintre personalităţile muzicale aniversate sau comemorate – Viorela Filipşi Horia Moculescuşi să le dorim sănătate, multe bucurii şi LA MULŢI ANI!
Viorela Filip la RRActualitati
Viorela Filip, solistă, textieră, compozitoare şi profesoară de canto la Şcoala de Artă din Bucureşti, s-a născut la 15 martie 1951, la Tuzla, jud. Constanţa.
Între 1974-1982 este profesoară de teorie-solfegii şi canto-muzică uşoară la Şcoala Populară de Artă din Giurgiu; suplimentar, în paralel cu activitatea didactică, desfăşoară o susţinută activitate artistică de „liber profesionist” (interpretă) concretizată în înregistrări la Radio, emisiuni de televiziune, turnee, spectacole, festivaluri naţionale de gen. Între anii 1983-1990 a efectuat turnee în ţară şi în străinătate precum şi colaborări cu teatrele de revistă din Piteşti, Deva, Constanţa, cât şi cu teatrul „Rapsodia Română” din Bucureşti.
„Păstrează-n amintire seara de-acum” (Dan Iagnov/Andreea Andrei) de pe albumul Viorela Filip – „O floare pentru fiecare” – C&P 2006 FEVRONIA records interpretat de Viorela Filip.
Viorela Filip se manifestă în viata artistică în mai multe ipostaze, ipostaze ce s-au manifestat, complementar, realizând, împreună, o experienţă artistică aparte:
1) interpretă de muzică usoară, care poate aborda cu uşurinţă oricare dintre genurile vocale (muzică populară, de jazz, de operă, operetă, canţonete, romanţe); Ca interpretă, Viorela Filip debutează în anul 1974 cu melodiile: „O rază de soare”, muzica de Aurel Giroveanu, versurile sunt semnate de Stelian Filip, „Drumuri dobrogene” (de aceeasi autori), „S-a deschis fereastra către vis” muzica de Temistecle Popa, cântate la Radio România, după care au urmat alte câteva sute de melodii, toate existente în fonoteca Radio pe muzica iluştrilor compozitori: Aurel Giroveanu, Temistocle Popa, Dumitru Lupu, Cornel Meraru, Vasile Veselovschi, Camelia Dăscălescu, Sile Dinicu, Gh. E. Marian, Marcel Dragomir, Vicenţiu Perniu, Dan Iagnov, Şerban Georgescu, Jolt Kerestely ş.a. Câteva titluri de şlagăre cântate de Viorela Filip: „Doar un trandafir”, muzică Gh.E. Marian, versuri Viorela Filip; „La o fereastră”, muzică Dumitru Lupu, versuri Viorela Filip; „Cînd a–nceput iubirea noastr㔂 (aceeaşi autori); „Vino, uită despărţirea” (aceeaşi autori); „Fără iubirea ta”, Cornel Meraru şi Viorela Filip;„Suntem numai musafiri”, Marcel Dragomir şi Viorela Filip.
„Cât te-am iubit” (Nicolae Caragia/Viorela Filip)” de pe albumul „Melodii compuse de Nicolae Caragia” (C&P – Nicolae Caragia) interpretat de Anastasia Lazariuc pe versurile Viorelei Filip.
Discografie: „De tine m-am îndrăgostit” (Electrecord); „Doar un trandafir” (Electrecord); Casete audio: „Aş vrea să chem iubirea” (Eurostar); „Suntem numai musafiri” (Electrecord); C.D. : „O floare pentru fiecare” (Fevronia). Turnee: Italia, Bulgaria, Republica Moldova, Ungaria, U.S.A şi numeroase turnee şi spectacole în ţară de-a lungul anilor.
2) autoare de versuri şi melodii de muzică usoară; muzică pentru copii; Activitatea sa de creaţie poetică se concretizează şi în colaborarea cu următorii compozitori de muzică usoară: Jolt Kerestely, Marcel Dragomir, Şerban Georgescu, Dumitru Lupu, Mihai Alexandru, Cătălin Crişan, Marian Stârcea, Viorel Gavrilă, Nicolae Caragia, la ale căror piese Viorela Filip semnează versurile.
„În lumea romantică” (Nicolae Caragia/Viorela Filip) de pe albumul „Melodii compuse de Nicolae Caragia” – C&P – Nicolae Caragia, interpretat de Gabriel Dorobanţu.
Scrie versuri şi pentru cântece de muzică uşoară adresate copiilor, mai ales pe muzica lui Jolt Kerestelly. Aşa s-au născut albumele : „Miau, miau ,miau…sunt o biată pisicuţă”, „Zi de zi visez”, „Portativul copiilor”, unde Viorela Filip figurează ca autoare de versuri alături de Stelian Filip şi de Marian Stere. Este prezentă în festivalurile de gen: „Mamaia”, „Festivalul Tinereţii” (Costinesti), „Crizantema de aur” (Târgovişte), „Melodii’82 ,’83 ,’84 ,’85,”, în calitate de interpretă şi de autoare de versuri.
„Dar te-am uitat” (Dumitru Lupu/Viorela Filip) de pe albumul „Viorela Filip – O floare pentru fiecare” – C&P 2006 FEVRONIA records interpretat de Viorela Filip.
3) profesoară de canto-muzică uşoară (la Şcoala de Artă din Bucureşti), a cărei experienţă/competenţă este atestată de obtinerea tuturor gradelor didactice, în specialitatea „Canto”. Foştii săi elevi sunt azi solişti, nume cunoscute în peisajul muzicii uşoare româneşti: Nico, Nadine, Radu Ille, Alina Sorescu, Annes, Adeline, Mirela Mihalache.
„Doar un trandafir” (Gheorghe E. Marian/Viorela Filip) de pe albumul Viorela Filip – „O floare pentru fiecare” – C&P 2006 FEVRONIA records interpretat de Viorela Filip.
4) membră a Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România (U.C.M.R.) din 27 iunie 2008; În calitate de compozitoare, Viorela Filip deţine, la acest moment, peste o sută de creaţii la care semnează muzica şi versurile, multe dintre piese fiind premiate la festivaluri naţionale şi internaţionale de gen: – „O broscuţă dacă-aş fi” – interpretă Alina Dănescu; „Artistă eu voi fi” – interpretă Ioana Popa; „Balerina” – interpretă Francisca Botoş; „O la la, ole, ola!” – interpretă Elena Pene; „Este vară, sunt la mare” – interpretă Adelina Creţu-Neacşu;
„Mi-a rămas doar amintirea ta” (Nicolae Caragia/Viorela Filip) de pe albumul „Melodii compuse de Nicolae Caragia” (C&P – Nicolae Caragia) interpretat de Şerban Cazan.
Câteva date mai recente despre Viorela Filip: Încheierea anului 2010 şi începutul lui 2011 a însemnat pentru interpreta Viorela Filip participarea la două turnee în străinătate: Israel şi Germania. A obţinut premii importante (Trofeu, I, II şi III) la secţiunile de Creaţie ale festivalurilor „Portativul veseliei” – Craiova 2011, „Gala cântecelor de iarnă” – Craiova, Decembrie 2010, „Constelaţia juniorilor” – Focşani, 2011, dar este prezentă şi în calitate de membru în multe jurii de specialitate din ţară şi din străinătate: Festivalul „Flori de Mai” – Călăraşi; Festivalul „Aurora Boreală” – Ruse, Bulgaria; Festivalul „Ursuleţul de Aur” – Baia Mare; Festivalul „Delfinul de Aur” – Năvodari.
Din partea mamei (Nidia Copetti), Moculescu este de origineitaliană, iar din partea tatălui (Nicolae Moculescu, fost ofițer înarmata românăinterbelică) este de origine română. Talent muzical precoce, învață autodidactacordeonulla vârsta de șase ani. Rămâne orfan de mamă în anul 1948. Urmează cursurile medii laTurda, la Liceul de Băieți (aziColegiul Național Mihai Viteazul din Turda), pe care le absolvă în anul 1954. Aici se remarcă prinvirtuozitateacu care interpreta piese demuzică ușoarălapianși la acordeon. Din cauza așa-zisei „origini sociale nesănătoase” din timpul regimului comunist, nu a fost admis la Conservatorul din București. Se înscrie la Facultatea de Mine dinPetroșani, unde își pune în evidență talentul de interpret muzical în cadrulorchestreifacultății. În continuare, se dedică exclusiv muzicii, activând ca pianist în localuri de bun renume dinBucureștiși de pelitoralulMării Negre. În această perioadă începe să compună melodii de muzică ușoară. Piesa lui de debut a fostDe-ai fi tu salcie la mal.
„Salcia” (Horia Moculescu/Mihai Maximilian) de pe albumul „80 de ani de muzică în 80 de ani de radio” – C&P 1995 Radio România, interpretat de Mihaela Mihai.
Horia Moculescu la RRActualitati
Membru al Uniunii Compozitorilor din România, a compus cca. 500 melodii și a luat peste 200 premii. A fost, între altele, realizatorul emisiunii de televiziune „Atenție, se cântă!” (TVR2 2009 – 2013, 29 iunie).
Ca solist vocal și compozitor, a înregistrat doar două discuri vinil 7 și un singur LP : 1962 – ● Norma Mia ● Cosi Pallida ● Madame ● Ciao, EDC 541, Vinil, Electrecord; 1965 – Al III-lea Festival De Muzică Ușoară Romanească Mamaia – August 1965, EDC 613, Vinil, Electrecord (Fața A Horia Moculescu – Sînt Tînăr, Vara La Mamaia, Iarna La Sinaia/Fața B Constantin Drăghici – Dorule, Să Cîntăm); 1976 – Salcia – Melodii De Horia Moculescu, STM-EDE 01227, Vinil, Electrecord; Compilații : 2005 – The Best Romanian Music, CD 4 din 10 CD Box Set, NC 005, CDS Music.
„Şi dacă” (Vasile Veselovski/Mihai Maximilian) de pe albumul „Vasile Veselovski – Strada Speranţei” – C&P 2001 Electrecord, interpretat de Horia Moculescu.
Horia-Moculescu (eurovision.ro)
Muzică de film: Mireasma ploilor târzii (1984); Vară sentimentală (1986); Primăvara bobocilor (1987); Maria și marea (1988); Secretul armei… secrete (1988); Miss Litoral (1991); Pistruiatul (1973).
A compus peste 400 melodii, colaborând cu Mihaela Mihai, Margareta Pâslaru, Corina Chiriac, Corina Dogaru, Aurelian Andreescu, Dan Spătaru, Adrian Daminescu, Gabriel Cotabiță și alții. Dintre melodiile cele mai cunoscute amintim:
„Pentru tot ce-a fost îți mulțumesc”, „Fir de busuioc”, „Inima ta”, „Păi de ce?”, „Primăverii n-ai ce-i face”, „Prima iubire și ultima”, „Până ieri”, „La mulți ani”, „Cere-mi”, „Azi nu voi putea dormi”, „Ce bine e să știi să citești”, „Balanța inimii”, „Anul 2000”, „Fântânile albastre”.
„Eu şi tu (Horia Moculescu/Eugen Rotaru)” de pe albumul „Duete celebre Vol. 2” (C – Electrecord / P – 2010 Roton), interpretat de Corina Chiriac şi Horia Moculescu.
Dintre cele 200 de premii primite de-a lungul timpului, cele mai recente sunt: Premiul Compozitorilor și Muzicologilor din România pentru anul 2008, Premiul „Compozitorul anului 2012”, acordat de Revista „Actualitatea Muzicală” a Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și alături de actrița Alexandra Velniciuc, Premiul APTR 2013 pentru susținerea și promovarea interpretărilor live la Televiziunea Română.
„Concurs de dans” (Horia Moculescu/Corina Brăneanu)” de pe albumul „Cvintetul LUCHIAN” (C&P – Radio România) interpretat de Cvintetul LUCHIAN (Ioan Luchian Mihalea, Bogdan Dragomir, Cristian Caragea, Mircea Cotigă, Mihai Ţiulete). Lansat: 1981.
CompozitorulHoria Moculescua primit Premiul Specialpentru întreaga carieră, laGala Premiilor Muzicale Radio România 2014.
“Eu nu am vârstă … Dacă te gândeşti că am intrat prima dată pe poarta Radioului în ’62, sunt de atunci 53 de ani, sute de înregistrări aici, cred că am şi peste 200 de piese în cardex, cel puţin o sută de apariţii pe scena radio, este aşa o mângâiere sufletească să te primească publicul atât de frumos cum m-a primit pe mine… M-a emoţionat!”, a mărturisit Maestrul Moculescu. (Radio România Actualităţi – 23 martie 2015).
„Eu sunt fata ta” (Horia Moculescu/Eugen Rotaru) de pe albumul „THE GOLDEN STAR” (C&P 2001 Fundaţia Culturală PHOENIX), interpretat de Nidia Moculescu, 11 ani în anul 2001.
„‘Salcia’ nu este cea mai bună piesă a mea. Am piese pe care le consider mai elaborate, mai reușite, mai întregi. La ‘Salcia’ a fost impactul foarte mare. Este foarte greu de cântat, dar asta nu înseamnă că este foarte elaborată. Cred că mai bună este melodia pe care o cântă Corina: ‘Inima ta’. Este mai elaborată, este de inspirație folclorică”.
„Inima ta” (Horia Moculescu/Mihai Maximilian) de pe albumul Corina Chiriac (C&P – Radio România/Electrecord) interpretat de Corina Chiriac.
La finalul portretului muzical-artistic, vom menţiona şi alte date de referinţă (aniversări sau comemorări) ale agendei muzicale a săptămânii 14– 20 martie:
14-03-1928 Se naşte compozitorul Petre Mihăescu.
14-03-1933 Se naşte interpretul şi compozitorul Quincy Jones.
14-03-1945 Se naşte Walter Parazaider, saxofon, grupul Chicago.
15-03-1941 S-a născut în California, la Los Angeles, Mike Love, solistul grupului Beach Boys, pe numele real Michael Edward Love. (1966 UK & US No.1 single ‘Good Vibrations’, plus over 25 other US & UK Top 40 singles. 1966 classic album ‘Pet Sounds’).
15-03-1944 S-a născut în Dallas, Texas, Sly Stone (Sylvester Stewart) din grupul Sly & the Family Stone’s.
15-03-1951 Se naşte la Tuzla, Constanţa, interpreta de muzică uşoară Viorela Filip.
15-03-1951 S-a născut la New York, actriţa şi solista Melissa Manchester.
15-03-1953 Se naşte Mike Oldfield.
15-03-1962 Se naşte în Manhattan, New York City, Terence Trent D’Arby. (1988 UK No.2 single ‘Sign Your Name’ plus 8 other UK Top 40 hits. 1988 US No.1 single ‘Wishing Well’).
15-03-1968 Se naşte interpreta Sabrina.
15-03-1975 S-a născut Will.i.m. din grupul Black Eyed Peas. (2003 US & UK No.1 single ‘Where Is The Love’).
16-03-1948 S-a născut Michael Bruce, chitară în grupul Alice Cooper Band.
16-03-1954 S-a născut actorul şi interpretul britanic Jimmy Nail (James Michael Aloysius Bradford).
16-03-1991 6 muzicieni din grupul country al interpretei Reba McEntire încetează din viaţă în accident de avion, lângă San Diego, Reba fiind în alt aparat.
17-03-1919 Se naşte în Montgomery, Alabama, celebrul interpret Nat King Cole. În 1945 are primul number one în topuri – The Christmas Song, deschizând drumul spre o avalanşă de hit-uri, cu 50 de milioane de discuri vândute. Nathaniel Adams Cole s-a născut de ziua Sf. Patrick în familia pastorului baptist Jems Cole. În tinereţe a avut două slăbiciuni: baseball-ul şi jazz-ul. Lupta între ele a fost cruntă şi după multe bătălii a învins jazz-ul, Nat formând în 1936 un trio care va deveni peste ani celebru (ceilalţi doi fiind Lester Young – sax tenor şi Reth Callender – bas). Locul activităţii era Chicago, capitala mondiala a jazz-ului, unde Nat va depăşi graniţa inexplicabilă până atunci, dintre publicul alb şi cel negru, devenind favoritul tuturor. Primul mare hit de jazz a fost ” Breezy And The Bass” dar mai târziu abordează şi stilul pop, „The Christmas Song” ajungând în 1945 NUMBER ONE (primul single în care a folosit instrumente cu coarde). A urmat o avalanşă de hit-uri, 50 milioane de discuri vândute, o cifră fantastică pentru acele vremuri. Dintre marile sale hit-uri: Nature Boy, Again, Fascination, Darling Je Vous Aime Beaucoup, Mona Lisa, Route’66, Papa Loves Mambo, Smile, etc. Cu toată imensa popularitate dobândită el se va simţi de multe ori umilit din cauza discriminării rasiale, în anul 1956 fiind chiar atacat în timpul unui concert la Birmingham (Alabama) de un grup de rasişti. Programul foarte încărcat avut de-a lungul anilor (emisiuni TV, imprimări, turnee – în Cuba, unde a cântat în spaniolă şi portugheză, în Elveţia secondat de Quincy Jones şi în Anglia, triumf la Royal Variety Theatre urmat de prezentarea sa Reginei…) i-a influenţat negativ sănătatea, Nat îmbolnavindu-se de cancer la plămâni, boală care-l va răpune la începutul anului 1965, la două săptămâni după moartea tatălui său.
17-03-1944 S-a născut în Greenwich Village , New York, John Besnosn Sebastian, fondator, în 1965, al grupului Lovin’ Spoonful. ( No. 1 hit in 1976 „Welcome Back,” the theme for the ABC-TV series „Welcome Back Kotter.” )
17-03-1951 S-a născut Scott Graham, chitaristul grupului Thin Lizzy.
17-03-1959 Se naşte Mike Lindup, membru al grupului Level 42, vocal şi clape.
17-03-1973 S-a născut Caroline Corr, tobe şi vocal în grupul The Corrs.
17-03-1975 S-a născut vocalistul şi chitaristul grupului The Darkness, australianul Justin David Hawkins.
17-03-1976 Se naşte Stephen „Steve” Gatley din grupul Boyzone.
18-03-1937 Se naşte la Râmnicu Vâlcea compozitorul şi interpretul Horia Moculescu.
18-03-1941 Se naşte în Prattville, Alabama, starul de muzica soul Wilson Pickett. În 1991 a fost primit în Rock and Roll Hall of Fame. A murit la 19 ianuarie 2006.
18-03-1947 S-a născut Barry J. Wilson, drums, Procol Harum, (1967 UK No.1 & US No.5 single ‘Whiter Shade Of Pale’). Wilson a murit la 8 octombrie 1990.
18-03-1954 Se naşte la Craiova, interpreta de muzică uşoară Janina Matei. A absolvit liceul Fratii Buzesti unde a şi debutat în anul 1967, câştigând diferite premii la concursuri şcolare. A participat la concursul TV Steaua Fără Nume, a debutat ca artist profesionist în 1971, odată cu plecarea la Bucureşti. Evoluează în diferite spectacole, cântând la Teatrul C. Tanase şi angajată la Ansamblul UTC. Debut discografic în l973. În 1984 pleacă în Italia unde se stabileşte şi îşi continuă activitatea muzicală prin contract ARIA, întreprinde turnee în Israel. Din 1984 are domiciliul stabil în Firenze (Florenţa), Italia.
18-03-1959 Se naşte în Bronx, New York, Irene Cara. 6 săptămâni s-a aflat în fruntea topului Billboard Hot 100 cu tema filmului Flashdance … What a Feeling. (1982 UK No.1 & US No. 4 single, ‘Fame’ & 1983 US No.1 & UK No.2 single Flashdance …What A Feeling’).
18-03-1963 Se naşte la Nerw York, interpreta Vanessa Williams.
18-03-1970 S-a născut interpreta americană Queen Latifah (Dana Elaine Owens ). Are în palmares 6 premii Grammy.
18-03-1979 S-a născut Adam Levine, voce şi chitară în grupul Maroon 5.
18-03-1997 Este incinerat în New Jersey, Notorius B.I.G., împuşcat la 09 martie.
18-03-2001 Moare în urma unui infarct, în vârstă de 65 de ani, La Los Angeles, John Phillips, membru fondator al grupului Mamas & the Papas, grup cu cel mai mare hit California Dreamin, de 6 ori în 1966-1967 în top 5 Billboard Hot 100.
19-03-1944 S-a născut la New York, John Sebastian, fondatorul, în 1965, al grupului LOVIN’ SPOONFUL. Cel mai mare hit a fost Nr. 1 în 1976 Welcome Back, tema serialului de televiziune Welcome Back Kotter.
19-03-1946 S-a născut Ruth Pointer din grupul Pointer Sisters.
19-03-1953 S-a născut Roland William Sheehan, basistul grupului Mr. Big.
19-03-1955 S-a născut în Penns Grove, New Jersey, actorul şi cântăreţul Bruce Willis.
19-03-1976 A murit guitarist Paul Kossoff, ex of Free and Back Street Crawler, în urma unui atac de cord în timpul zborului de la Los Angeles la New York, după o lungă perioadă de abuz de droguri.
19-03-1982 Moare, la numai 25 de ani, Randy Rhoads, chitaristul grupului heavy metal Ozzy Osbourne.
20-03-1949 S-a născut Jimmie Vaughan, membru al grupului R & B Fabulous Thunderbirds, fratele lui Stevie Ray Vaughan.
20-03-1951 Se naşte la Birmingham, cunoscutul interpret Carl Palmer. Cariera sa este legata de grupurile CHRIS FARLOW, CRAZY WORLD OF ARTHUR BROWN, P.M. si mai ales EMERSON, LAKE & PALMER.
20-03-1964 Se naşte la Cleveland, Ohio, Tracy Chapman. La decernarea American Music Awards din 1989, Tracy a câştigat premiul pentru „Best International New Comer”. În acelaşi an primeşte premiul Grammy la secţiunea „Best Female Pop Vocal Performance”, la care i se va adăuga premiul „Best New Artist” şi „Best Contemporany Folk Recording”. Ce reprezintă Tracy Chapman pentru scena muzicii internaţionale? Poate un pic de romantism, o linie melodică ce combină folk-ul cu soul-ul, regăsirea prin muzică sau poate eliberarea prin poezie ! ! ! Provenind dintr-o familie cu o anumită condiţie, Tracy vrăjeşte prin depăşirea barierelor emoţionale.
20-03-1976 S-a născut Chester Bennington, vocalistul grupului Linkin’ Park. (2002 US No.2 & UK No.4 single ‘In The End’, 2002 US No.2 & 2001 UK No.4 album ‘Hybrid Theory’).
20-03-1991 Conor Clapton, baiatul chitaristului Eric Clapton, în vârstă de 4 ani moare în urma unei căderi de la etajul 53 de la fereastra apartamentului din New York.
*****
Ne reîntâlnim şi săptămâna viitoare cu alţi interpreţi de valoare aniversaţi sau comemoraţi, însă până atunci vă doresc tuturor multă sănătate şi audiţie plăcută pe frecvenţele Radio România Regional!
Bogdan Dragomir – Radio România Regional.
(Rubrica este realizată cu sprijinul Agenţiei de Presă RADOR, Wikipedia.org, şi cu materiale jurnalistice din arhiva personală. Piesele muzicale în format audio sunt selectate de pe albumele Viorela Filip – “O floare pentru fiecare”, realizat de Casa de Discuri FEVRONIA – C&P 2006, “Melodii compuse de Nicolae Caragia” (arhiva personală a autorului), Horia Moculescu: “Strada Speranţei” – C&P 2001 Electrecord, “Duete celebre – vol.2” – C-Electrecord P-2010 Roton, “The Golden Star” – C&P 2001 Fund. Cult. PHOENIX, “80 de ani de muzică în 80 de ani de radio” – C&P – Radio România, „Cvintetul LUCHIAN” – C&P Radio Româniaşi „Muzică de Colecţie vol.36”– Proiect special Jurnalul Naţional – C – Electrecord & P 2007 – Intercont Music).
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.