MUZICA UNEI GENERAȚII PERENE – Portrete ale unor mari artişti – muzicieni, care au demonstrat prin măiestria lor interpretativă că au fost, sunt şi vor rămâne adevărate simboluri ale multor generaţii, prezentate în cadrul seriei de „portrete muzicale” de la noi şi de pretutindeni, din genuri muzicale diferite, cu selecţii de informaţii biografice şi muzică de bună calitate. Vă invităm să ne urmăriţi pe pagina noastră de internet, Radio România Regional (www.www.radioromaniaregional.ro), acolo unde veţi putea să ascultaţi în fiecare săptămână cele mai frumoase melodii… „de ieri, de azi, de mâine!”.
„Nu știu cum s-a făcut” (Muz. Virgil Popescu / Vers. Magda Isanos) de pe dublul album ”Bucurați-vă de viață – Virgil Popescu” CD1 (C&P 2023 Virgil Popescu).
Sunt Bogdan Dragomir, realizatorul emisiunii Muzica Unei Generații Perene și vă spun „Bun găsit!”! Zilele trecute am primit la sediul Radio România o vizită specială pentru noi, a unui prieten drag, care n-a venit cu mâna goală ci ne-a dăruit, nouă – jurnaliștilor dar și ascultătorilor Rețelei Studiourilor Regionale RADIO ROMÂNIA REGIONAL – cel mai recent dublu album al său – ”Bucurați-vă de viață – VIRGIL POPESCU”!
În această ediție a rubricii MUZICA LUI BOGDAN, vă invit să ascultăm câteva piese din repertoriul său componistic, înregistrate pe dublul albumul intitulat “Bucurați-vă de viață – VIRGIL POPESCU”, editat în anul 2023 – C&P Virgil Popescu)!
”Privește-n ochii mei” Muz. Virgil Popescu / Vers. D-tru Popescu Chiselet) de pe dublul album ”Bucurați-vă de viață – Virgil Popescu” CD1 (C&P 2023 Virgil Popescu).
Foto Virgil Popescu.1100 (Agentia de Presa RADOR)
Dublul album ”Bucurați-vă de viață – VIRGIL POPESCU” conține 11 piese pe CD1 și 10 piese pe CD2, orchestrate, înregistrate și masterizate în condiții de calitate deosebite și editate în anul 2023 la Casa de discuri EUROSTAR!
Carte interior Pag.1- 2CD Bucurati-va de viata – Virgil Popescu.1100 (reprod.foto Bogdan Dragomir)
„Cântec pentru Maria” (Muz. Virgil Popescu / Vers. Angelica Grosu) de pe dublul album ”Bucurați-vă de viață – VIRGIL POPESCU” CD2 (C&P 2023 Virgil Popescu).
Carte interior 2CD Bucurati-va de viata – Virgil Popescu.1100 (reprod.foto Bogdan Dragomir)
„Am învățat” (Muz. Virgil Popescu / vers. Angelica Grosu) de pe dublul album ”Bucurați-vă de viață – Virgil Popescu” CD2 (C&P 2023 Virgil Popescu).
„Vecinii” (Muz. Virgil Popescu / Vers. Adi Conțu) de pe dublul album ”Bucurați-vă de viață – VIRGIL POPESCU” CD2 (C&P 2023 Virgil Popescu).
Doi prieteni de-o viață (Virgil Popescu și Bogdan Dragomir) și un 2CD pentru Radio România Regional.1100 (foto Bogdan Dragomir)
„Bucurați-vă de viață” (Muz. Virgil Popescu / Vers. Angelica Grosu) de pe dublul album ”Bucurați-vă de viață – VIRGIL POPESCU” CD2 (C&P 2023 Virgil Popescu).
Îți mulțumim din suflet, Virgil Popescu și îți dorim mult succes, inspirație, sănătate și putere să-ți realizezi toate proiectele tale muzicale mai vechi și pe cele viitoare!
Surse: Agenția de Presă RADOR, colecția personală Virgil Popescu, www.virgil-popescu.ro, Casa de discuri EUROSTAR, materiale jurnalistice din arhiva pers. Bogdan Dragomir, fonoteca Radio România Regional. Mulțumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Fonoteca Melomanului – Aniversare OANA SÎRBU! La mulți ani!
Publicat de Bogdan Dragomir,
13 mai 2023, 10:17 / actualizat: 21 iunie 2023, 12:54
Bun găsit tuturor! Artistei aniversate astăzi – frumoasă, talentată și sensibilă interpretă dedicată muzicii ușoare românești – OANA SÎRBU, îi dorim sănătate, bucurii, toate gândurile noastre bune și tradiționalul LA MULȚI ANI !
(AUDIO) „Inimi hoinare” (muz. Virgil Popescu, vers. George Popovici) de pe albumul „Oana Sârbu – Un altfel de portret!” (C&P 2011 Radio România) interpretată de Oana Sârbu.
20190527_111620 foto by cover CD Un altfel de portret – Oana Sîrbu (prel. 1100 by Bogdan Dragomir)
„Un altfel de portret” (Virgil Popescu/George Popovici) de pe albumul „Oana Sîrbu – un altfel de portret” (C&P – 2011 Virgil Popescu/Distribuit de E-media), interpretată de Oana Sîrbu.
Sursa: Agenţia de Presă RADOR, ro.wikipedia.org, materiale jurnalistice din arh. personală Bogdan Dragomir, fonoteca Radio Romania Regional. Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Muzica Unei Generații Perene – Albume de colecție: Monica Anghel – DESTINE!
Publicat de Bogdan Dragomir,
1 iunie 2021, 13:00 / actualizat: 21 iunie 2023, 16:31
Bun găsit tuturor! Sunt Bogdan Dragomir, realizatorul emisiunii Muzica Unei Generații Perene și vă propun o ediție specială a rubricii ALBUME DE COLECȚIE! Pentru că astăzi este o zi deosebită pentru o interpretă cu totul specială a muzicii ușoare românești, cu o voce unică și calități scenice aparte, îi dorim sănătate, fericire şi tradiţionalul „La mulţi ani!”, artistei – MONICA ANGHEL – interpretă, actriță dar şi un model de profesionalism artistic pentru tânăra generaţie! În această ediție, vom difuza câteva piese din repertoriul său, editate pe albumul intitulat “MONICA ANGHEL – Destine”, produs în anul 1996 – C&P ROTON)!
„Spune-mi” (Cornel Fugaru/Mirela V. Fugaru) de pe albumul „Destine” (C&P 1996 Roton), interpretată de Monica Anghel.
Monica Anghel este una dintre cele mai importante soliste de muzică ușoară romanească. Este deținătoare a 11 trofee muzicale cucerite la cele mai prestigioase festivaluri internaționale. Posesoare a unor fantastice calități vocale și artistice, este, în același timp, o femeie cu o puternică personalitate și cu un deosebit simț al umorului – actriță și moderator emisiuni radio!
„Să rămânem o viață împreună” (Virgil Popescu/Angel Grigoriu) de pe albumul „Destine” (C&P 1996 Roton), interpretată de Monica Anghel.
Monica Anghel s-a născut pe 1 iunie 1971, a debutat în muzică în 1986 (avea doar 14 ani), atunci când a este răsplătită cu primul premiu important la Festivalul de muzică ușoară „Bucuresti-86” – unde a câștigat concursul cu două piese – „Ești învingătorul” (muz. Marcel Dragomir) și „O rază pentru dragostea mea” (muz. Laurențiu Profeta). În același an a participat la Festivalul de la Mamaia, unde a obținut premiul I la secțiunea Interpretare. Zece ani mai târziu a câștigat Festivalul Concurs Internațional “Cerbul de aur” cu piesa “Spune-mi” a compozitorului Cornel Fugaru. În cariera sa artistică, a colaborat cu mai mulți compozitori, în special cu Cornel Fugaru, cu care a și obținut toate cele 11 trofee internationale din palmaresul său. A câștigat de doua ori trofeul în Australia, a fost premiată în Macedonia, Finlanda, Germania.
„Pentru noi nu poate fi alt cer” (Marius Țeicu/Eugen Rotaru) de pe albumul „Destine” (C&P 1996 Roton), interpretată de Monica Anghel.
A reprezentat România la Eurovision în 1996, alături de formația Sincron și în 2002 cu piesa “Tell me why”, în duet cu Marcel Pavel. A avut numeroase concerte și turnee în țară și în străinătate. Monica Anghel este nu numai o interpretă de valoare ci și o actriță apreciată, colaborând o perioadă importantă de timp cu trupa de umor “Divertis”, dar și realizând dublaje pentru coloana sonoră a unor filme pentru copii.
* * * * *
Foto coperta CD Destine – Monica Anghel.1100 (C&P 1996 Roton/arh.pers.B.Dragomir)
Albumul de colecție intitulat „Destine”, interpretat de Monica Anghel, a fost lansat pe piața muzicală din România în anul 1996 și a fost produs de Casa de discuri ROTON!
Înregistrările au fost realizate în studiourile SOUND EXPERT (piesele 1, 5-9, 13-15), ing. sunet Ștefan Elefteriu, MIGAS REAL COMPACT (piesele 2 și 3), ing. sunet Adrian Ordean, TOMIS ELECTRECORD (piesele 4 și 12), ing. sunet Marius Mitrofan, MIDI SOUND (piesele 10 și 11), ing. sunet Jolt Kerestelly. Suprapunere voci, mastering digital, comp. program realizată în studioul SOUND EXPERT – ing. sunet Ștefan Elefteriu. Foto: Petrică Pavel.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Albume de Colecție – „Oana Sîrbu – Un altfel de portret”! – Aniversare 65 – VIRGIL POPESCU!
Publicat de Bogdan Dragomir,
26 februarie 2020, 09:11 / actualizat: 21 iunie 2023, 17:15
Sunt Bogdan Dragomir, realizatorul emisiunii Muzica Unei Generații Perene și vă spun „Bun găsit!”! Pentru că astăzi este o zi specială pentru unul dintre cei mai importanți compozitori români contemporani, îi dorim sănătate, multe bucurii şi tradiţionalul „La mulţi ani!”, celebrului muzician – VIRGIL POPESCU – compozitor, orchestrator, instrumentist dar şi pedagog pentru tânăra generaţie! În această ediție, vom difuza câteva piese din repertoriul său componistic, editate pe albumul intitulat “Oana Sârbu – Un altfel de portret”, pe vers. poetului George Popovici, editat în anul 2011 – C&P Virgil Popescu)!
Foto Virgil Popescu.1100 (Agentia de Presa RADOR)
* * * * *
Aici puteți asculta var. audio a emisiunii Muzica Unei Generații Perene, ALBUME DE COLECȚIE – „Oana Sîrbu – Un altfel de portret!” – VIRGIL POPESCU 65! O emisiune realizată de Bogdan Dragomir pentru Radio România Regional. Regia de emisie: Florin Bordeiașu. P – 2020 Radio România Regional. Audiţie plăcută!
* * * * *
Un altfel de portret – interior.1100 (foto Bogdan Dragomir, C&P Virgil Popescu/arh.pers.B.Dragomir)
Realizatorul emisiunii – Bogdan Dragomir, împreună cu Florin Bordeiașu – regizor de emisie, ne luăm rămas bun de la dvs., vă mulțumim pentru atenție și audiție și până la o nouă reîntâlnire muzicală vă dorim toate cele bune!
Surse: Agenția de Presă RADOR, colecția personală Virgil Popescu, materiale jurnalistice din arhiva pers. Bogdan Dragomir, fonoteca Radio România Regional.
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Fonoteca Melomanului nr.4/2018 – Aniversaţi: Ioana Radu, Virgil Popescu şi Elena Cârstea! O emisiune Radio România Regional, realizator Bogdan Dragomir.
Publicat de Bogdan Dragomir,
26 februarie 2018, 11:45 / actualizat: 21 iunie 2023, 18:39
Bun găsit tuturor! Sunt Bogdan Dragomir şi vă invit să ascultaţi o nouă ediţie a emisiunii Muzica Unei Generaţii Perene, aici la Radio România Regional! Astăzi, în cadrul rubricii „Fonoteca melomanului”, vom asculta ca de obicei creaţii muzicale româneşti interpretate de artişti reprezentativi, cu stiluri diferite, dar extrem de îndrăgiţi de publicul meloman din România şi aniversaţi în luna februarie – Ioana Radu, Virgil Popescu şi Elena Cârstea!
* * * * *
Aici puteţí asculta varianta AUDIO a emisiunii! (Realizator – Bogdan Dragomir, regizor de emisie – Florin Bordeiaşu. O emisiune 2018 – Radio România Regional).
* * * * *
Din fonoteca muzicalăRadio România Regional, am ales pentru începutul acestei emisiuni două piese de referinţă ale folclorului românesc dar şi din repertoriul multîndrăgitei artistă a poporului IOANA RADU, o mare interpretă căreia îi aducem astăzi un respectuos omagiu muzical! Să ascultăm piesele I-auzi valea cum sună! şi Tudoriţo, nene! de pe albumul „IOANA RADU – vol.1”, editat în anul 1995 de Casa de discuri ELECTRECORD. Interpretează din folclorul românesc, Doamna IOANA RADU!
(AUDIO) – “I-auzi valea cum sună!” (folclor românesc) de pe albumul „IOANA RADU – vol.1” (C&P 1995 – ELECTRECORD) interpretată de IOANA RADU şi Orch. dirijate de Nicuşor Predescu şi Victor Predescu.
(AUDIO) – “Tudoriţo, nene!” (folclor românesc) de pe albumul „IOANA RADU – vol.1” (C&P 1995 – ELECTRECORD) interpretată de IOANA RADU şi Orch. dirijate de Nicuşor Predescu şi Victor Predescu.
Ascultaţi Radio România Regional, rubrica Fonoteca Melomanului! Promovăm şi astăzi muzica românească de calitate creată şi interpretată de artişti speciali prin stil şi abordare! În continuare, îi dorim sănătate, multe bucurii şi tradiţionalul La mulţi ani!, unui alt celebru muzician – Virgil Popescu – compozitor, orchestrator, instrumentist dar şi pedagog pentru tânăra generaţie! Vom difuza din repertoriul său componistic, două melodii intitulate „Primăvara”(din arh.pers. Virgil Popescu) pe vers. poetului Dumitru Popescu Chiselet şi „Inimi hoinare”(de pe albumul “Oana Sârbu – Un altfel de portret), pe vers. poetului George Popovici! Interpretează Oana Sârbu, Silvia Dumitrescu, Luminiţa Anghel, Laura Stoica, Zoia Alecu şi Crina Mardare!
(AUDIO) „Primăvara” (muz. Virgil Popescu, vers. Dumitru Popescu Chiselet) din arh. pers. Virgil Popescu( C&P Virgil Popescu) , interpretată de Oana Sârbu, Silvia Dumitrescu, Luminiţa Anghel, Laura Stoica, Zoia Alecu şi Crina Mardare.
virgil mare (romania-actualitati.ro).640
(AUDIO) „Inimi hoinare” (muz. Virgil Popescu, vers. George Popovici) de pe albumul „Oana Sârbu – Un altfel de portret!” (C&P 2011 Radio România) interpretată de Oana Sârbu.
Aici Radio România Regional, sunt Bogdan Dragomir şi ascultaţi rubrica Fonoteca Melomanului din cadrul emisiunii Muzica Unei Generaţii Perene! La finalul acestei ediţii, vă invit să ascultăm din repertoriul artistei ELENA CÂRSTEA – piesele “Baby, baby!” (muz. şi text Elena Cârstea, orch. Andrei Kerestely) şi „Nu sunt perfectă!” (muz. şi text Elena Cârstea, orch. Ionel Tudor), ambele melodii de pe albumul „Nu sunt perfectă” (C&P 1998 Intercont Music) – o altă îndrăgită solistă aniversată astăzi, căreia îi dorim La mulţi ani, cu sănătate, multe bucurii şi fericire!
Realizatorul emisiunii – Bogdan Dragomir şi Florin Bordeiaşu – regizor de emisie, vă mulţumim pentru atenţie şi audiţie şi vă aşteptăm la o nouă reîntâlnire muzicală! Până atunci, să ne bucurăm de glasul cald şi interpretarea specială a ELENEI CÂRSTEA!
(AUDIO) „Baby, baby!” (muz. Andrei Kerestely, text Elena Cârstea) de pe albumul „Nu sunt perfecta!” (C&P 1998 Intercont Music), interpretată de Elena Cârstea.
(AUDIO) „Nu sunt perfectă!” (muz. Ionel Tudor, text Elena Cârstea) de pe albumul „Nu sunt perfecta!” (C&P 1998 Intercont Music), interpretată de Elena Cârstea.
Surse: Agenţia de Presă RADOR, Youtube.com, romania-actualitati.ro, Pixabay.com, arhiva personală Bogdan Dragomir. Mulţumiri speciale tuturor celor care au contribuit la realizarea acestui material jurnalistic!
Foto Bogdan Dragomir (arh. pers. B. Dragomir)
Bogdan Dragomir Realizator „Muzica Unei Generaţii Perene”
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Publicat de Bogdan Dragomir,
4 mai 2017, 08:40 / actualizat: 22 iunie 2023, 9:22
„Cântecul este modul prin care dăruim oamenilor tot ce avem mai bun şi mai frumos în noi…” – acesta a fost moto-ul vieţii Mihaelei Runceanu, o stea a muzicii uşoare româneşti, răpită prematur şi nedrept din vieţile noastre în urmă cu 28 de ani.
*****
Aici puteți asculta var. audio a emisiunii Muzica Unei Generații Perene din 4.05.2017, dedicată interpretei MIHAELA RUNCEANU (o emisiune realizată de Bogdan Dragomir pentru Radio România Regional. Regia de emisie: Florin Bordeiașu. P – 2017 Radio România Regional).
*****
„Viața începe cu tine” (Virgil Popescu/Angel Grigoriu – Romeo Iorgulescu) de pe albumul „Vom fi mereu” (C&P Electrecord) interpretată de Mihaela Runceanu.
Bun găsit tuturor prietenilor emisiunii MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE aici la Radio România Regional! Sunt Bogdan Dragomir, realizatorul acestui program şi împreună cu colegul meu, Florin Bordeiaşu – regizor de emisie, vă salutăm cu drag din Cabina 41 a Societăţii Române de Radiodifuziune! Astăzi, una dintre cele mai îndrăgite şi apreciate soliste de muzică uşoară dar şi un pedagog cu un har deosebit ar fi împlinit 62 ani, dacă viaţa nu i s-ar fi curmat brutal şi nedrept într-o noapte de noiembrie a anului 1989. Vom omagia şi noi, aici la Radio România Regional, scurta dar frumoasa carieră artistică a interpretei MIHAELA RUNCEANU!
Mihaela Valentina Runceanu s-a născut pe 4 mai 1955 la Buzău. În 1970 a absolvit cursurile şcolii elementare de pe lângă Liceul de Muzică şi Arte plastice din Buzău, liceu pe care îl absolvă ca şef de promoţie, în anul 1974! În acelaşi an, este admisă prin concurs, cu media 9,95 la Facultatea de pedagogie, muzicologie, compoziţie a Conservatorului “Ciprian Porumbescu” din Bucureşti. Până în anul 1978, an în care finalizează cu brio cursurile conservatorului, participă în perioada 1974-1977 la cursurile Şcolii Populare de Artă din Bucureşti la clasa de canto a prof. Nina Bercaru. În perioada de debut a activităţii sale pedagogice, 1978-1980, Mihaela Runceanu a activat ca prof. de vioară la Şcoala generală de muzică din Brăila şi apoi la Liceul de Muzică şi Arte plastice din Buzău, liceu pe care-l absolvise cu numai 6 ani în urmă!
În continuare vom asculta în interpretarea Mihaelei Runceanu, piesele Un bilet ptr. o călătorie (repert. Intern.–Flavia Buref) și E-adevărat, iubirea mea (repert.intern.–Roxana Popescu) de pe albumul “Vom fi mereu” editat post mortem pe CD în 1999 de Casa de discuri Electrecord. Acompaniază orchestra Electrecord – dirij. Alexandru Imre şi Orch. de estradă Radio – dirij. Sile Dinicu.
„Un bilet pentru o călătorie” (repert. Intern.–Flavia Buref) de pe albumul „Vom fi mereu” (C&P 1999 Electrecord) interpretată de Mihaela Runceanu.
„E adevărat, iubirea mea” (repert.intern.–Roxana Popescu) de pe albumul „Vom fi mereu” (C&P 1999 Electrecord) interpretată de Mihaela Runceanu.
Ascultați Radio România Regional, emis. Muzica Unei Generații Perene, astăzi o aniversăm și omagiem în același timp pe cunoscuta și apreciata interpretă a muzicii ușoare românești MIHAELA RUNCEANU!
În 1980, după numai doi ani de la absolvirea Conservatorului, Mihaela Runceanu revine, de această dată în calitate de profesor la Clasa de Canto a Şcolii Populare de Artă din Bucureşti, unde activează în tandem cu pianistul corepetitor – tânărul compozitor şi profesor – Ionel Tudor! Se pare că acest tandem profesoral a fost de bun augur pentru carierele şi activitatea artistică a unor foşti şi actuali interpreţi ai muzicii uşoare româneşti pe care îi enumerăm aici: Marina Florea, Silvia Dumitrescu, Dana Dorian, Gianina Olaru, Carmen Trandafir, Adrian Enache, Mădălina Manole, Nicola, Paula Mitrache, Miki de la K-pital şi mulţi alţii.
Dintre premiile cele mai importante obţinute în cariera artistică a Mihaelei Runceanu, amintim:
– Premiul I la Festivalul “Mamaia ’76” cu piesa “De-ar fi fost să fiu” (George Grigoriu/Mircea Block)
– Premiul I la Festivalul “Mamaia ‘84” cu piesa “Să crezi în dragostea mea” (Ion Cristinoiu/Roxana Popescu)
– Premiul I la Festivalul “Mamaia ‘85” cu piesa “De-ar fi să vii” (Alexandru Wilmany/Roxana Popescu) șiPremiul Juriului la același festival cu piesa “Să crezi în dragostea mea” (Ion Cristinoiu/Roxana Popescu).
Din acest moment, Mihaela Runceanu devine una dintre cele mai apreciate și de succes soliste ale României. Din anul 1985, participă la multe spectacole, concerte și festivaluri organizate în București (în special la Sala Radio sau la Sala Polivalentă) dar și în întrega țară, este solicitată tot mai des pentru înregistrări la Radio, Televiziunea Română și Electrecord. A efctuat turnee în Cehoslovacia și Ungaria (1973), Bulgaria și URSS (1984), Cuba (1985) și RDG (1987).
Vă invităm să ascultați în minutele următoare încă două piese de pe albumul “Vom fi mereu” editat în anul 1999 de Casa de discuri Electrecord, Zborul vântului (Viorel Gavrilă/Roxana Popescu) și De-ar fi să vii (Alexandru Wilmany/Roxana Popescu) în interpretarea deosebită a solistei Mihaela Runceanu!
„Zborul vântului” (Viorel Gavrilă/Roxana Popescu) de pe albumul „Vom fi mereu” (C&P 1999 Electrecord) interpretată de Mihaela Runceanu.
„De-ar fi să vii” (Alexandru Wilmany/Roxana Popescu) de pe albumul „Vom fi mereu” (C&P 1999 Electrecord) interpretată de Mihaela Runceanu.
Radio România Regional, emisiunea Muzica Unei Generații Perene, am ascultat astăzi o voce specială, plină de har, o voce și un pedagog deosebit, o mare artistă ce ne-a părăsit prematur și nedrept în data de 1 noiembrie 1989! Ar fi împlinit astăzi 62 de ani! Ne aducem aminte cu drag de Mihaela și o vom reasculta cu plăcere de fiecare dată aici la Radio România!
La finalul emisiunii, ne luăm rămas bun de la dvs. dar vă invităm să accesați pagina noastră de internet www.www.radioromaniaregional.ro, acolo unde veți găsi informații detaliate și muzică pe toate gusturile!
Bogdan Dragomir – realizatorul emisiunii și Florin Bordeiașu – regizor de emisie vă doresc sănătate și toate gândurile bune <<<oriunde>>> v-ați afla și vom încheia această ediție a emisiunii ascultând două șlagăre ale muzicii ușoare românești – Iartă! (Ion Cristinoiu – Roxana Popescu) și Haide, spune (Viorel Gavrilă/Roxana Popescu) – Interpretă Mihaela Runceanu!
„Iartă” (Ion Cristinoiu – Roxana Popescu) de pe albumul „Vom fi mereu” (C&P 1999 Electrecord) interpretată de Mihaela Runceanu.
„Haide, spune” (Viorel Gavrilă/Roxana Popescu) de pe albumul „Vom fi mereu” (C&P 1999 Electrecord) interpretată de Mihaela Runceanu.
*****
Surse info: Agenția de Presă RADOR, www.wikipedia.org.com,materiale jurnalistice din arhiva personală, (http://runceanumark.blogspot.ro/2009/02/biografie-mihaela-runceanu.html), http://www.mihaelarunceanu.blogspot.ro/
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Publicat de Bogdan Dragomir,
24 februarie 2016, 11:29 / actualizat: 22 iunie 2023, 10:37
MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE Nr.12
Aniversări şi comemorări ale unor mari artişti – muzicieni, care au demonstrat prin măiestria lor interpretativă că au fost, sunt şi vor rămâne adevărate simboluri ale multor generaţii, prezentate în cadrul seriei de „portrete muzicale” de la noi şi de pretutindeni, din genuri muzicale diferite, cu selecţii de informaţii biografice şi muzică de bună calitate. Vă invităm să ne urmăriţi pe pagina noastră de internet, Radio România Regional (www.www.radioromaniaregional.ro), acolo unde veţi putea să ascultaţi în fiecare săptămână cele mai frumoase melodii… „de ieri, de azi, de mâine!”.
În cadrul ediţiei cu nr. 12 din MUZICA UNEI GENERAŢII PERENE vă invit să aflaţi amănunte biografice şi să ascultaţi piese muzicale reprezentative ale soliştilor aleşi dintre personalităţile muzical-artistice aniversate sau comemorate pentru perioada 22 – 28 februarie – VIRGIL POPESCU şi ELENA CÂRSTEA.
VIRGIL POPESCU s-a născut la Craiova, la data de 26 februarie 1955. A absolvit în 1974 Liceul de muzică şi arte plastice din Craiova. A absolvit în 1981 Conservatorul de muzică „George Enescu” din Iaşi – secţiile pedagogie-muzicologie-compoziţie şi instrument principal – vioară. Debutează în muzica uşoară în 1979, pe cand era student, cu melodia „Cântec de iarnă”, interpretată de Eugen Ţichindeleanu, înregistrată în Studioul Regional Radio România Iaşi. Pentru scurte perioade de timp colaborează cu Teatrul Naţional din Iaşi (1981), unde scrie muzica spectacolului „Cum vă place” de W. Shakespeare.
Cântec de iarnă (piesă debut), muz. Virgil Popescu, vers. Anca Parghel, interpret Eugen Ţichindeleanu. Album aniversar „Virgil Popescu 50”, C&P 2005 Radio România Iaşi (înreg. efectuate la Radio Iaşi, Studioul „Val Gafta” în perioada 1979-1983).
Între 1984 si 1990 este angajat la Teatrul de Revistă „C. Tănase” din Bucureşti, ocupând funcţiile de instrumentist, orchestrator şi dirijor secund. Colaborează între 1985 – 1987 cu formaţia de muzică experimentală „Hyperion” condusă de compozitorul Iancu Dumitrescu. Din 1986 este membru definitiv al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România. Din 1980 desfăşoară o intensa activitate în domeniul muzicii pop şi de jazz, colaborând cu majoritatea interpreţilor importanţi de gen din România: Oana Sârbu, Luminiţa Anghel, Silvia Dumitrescu, Manuela Fedorca, Angela Similea, Andra, Monica Anghel, Aura Urziceanu şi mulţi alţii.
Te iubeam – Muz. Virgil Popescu, vers. Angel Grigoriu (CD nr.4) interpret Oana Sîrbu, Albumul „80 de ani de muzică” (C&P 1995 Radio România)
Din 1996 este conducătorul muzical al formaţiei „Zan”, formaţia de acompaniament a lui Nicu Alifantis, şi este prezent pe toate albumele semnate de acesta alături de trupa „Zan”. Împreună cu renumitul pianist de jazz Puiu Pascu participă la mai multe festivaluri de jazz (Sibiu, Iaşi, Satu-Mare, Braşov, Constanţa, Bucureşti, Costineşti, Chişinău). Colaborează cu Puiu Pascu din 1985, participând împreună cu alţi muzicieni la numeroase emisiuni ale unor televiziuni importante din România. Din 2015 activează ca basist în band-ul de acompaniament al lui A.G. Weinberger, cu care participă la mai multe festivaluri de jazz-blues… În 2002 scrie muzica de balet „Visul unei nopţi de vară” de W. Shakespeare, pentru o şcoală de balet din Schweinfurt – Germania. Lucrarea este premiată de Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România cu „Premiul anului 2002”.
„Primăvara” de pe CD 2 V.A. (arh. personala V.P.) interpretat de Oana Sîrbu, Laura Stoica, Luminiţa Anghel, Silvia Dumitrescu, Crina Mardare, Zoe Alecu. C&P Virgil Popescu.
A compus peste 100 de cântece pentru copii ce au fost si sunt prezente la toate festivalurile importante de muzică uşoară pentru copii. A făcut şi face parte din numeroase jurii ale mai multor festivaluri şi concursuri de muzică uşoară pentru copii. Încă din 1998 activează ca profesor de muzică în cadrul mai multor grădiniţe particulare din Bucureşti. Materialul didactic folosit de Virgil Popescu este în proporţie de 90% alcătuit din creaţia proprie (majoritatea melodiilor pentru copii pot fi ascultate accesând site-ul personal al compozitorului: www.virgil-popescu.ro ).
„Sahara” interpretat de Virgil Popescu. C&P 1998 Virgil Popescu.
A compus muzica pentru următoarele filme de lung metraj: „Flăcăul cu o singură bretea” (1991 – regia Iulian Mihu), „Vinovatul” (1992 – regia Alexa Visarion), „Marea lehamite” (1993 – regia Mircea Daneliuc), „Femeia în roşu” (1995 – regia Mircea Veroiu)
Un altfel de portret – muz. Virgil Popescu, vers. George Popovici, interpret Oana Sârbu, de pe albumul „Oana Sârbu – un altfel de portret” (C&P 2011 Virgil Popescu)
Primul său album propriu a fost „Te iubeam” (1992) cu Oana Sîrbu, iar cel recent, apărut în 2011 cu titlul „Un altfel de portret” (Oana Sârbu) a fost editat în parteneriat cu Radio România. Este prezent pe 10 albume ale altor artişti, fiind un basist perfecţionist, mereu dispus să înveţe ceva nou. Are colaborări actuale cu Monica Anghel, Silvia Dumitrescu, Lelia Floresco (stabilită în Franţa), Miruna Pânzaru (o fetiţă de 11 ani în talentul căreia are mare încredere) şi alţii.
*****
Elena Cârstea(n. 26 februarie1962, Agnita, județul Sibiu) este o solistă de muzică ușoară/pop, compozitoare și textieră. A absolvit în anul 1981 Liceul de artă din Sibiu și încă de la 16 ani și-a format primul grup împreună cu Ioan Gyuri Pascu. Formația celor doi s-a numit “Trandafirii negri”. A cântat de mic copil împreună cu sora sa în formații muzicale școlare. Colaborează cu grupul Star 2000 al lui Petre Geambașu pentru un turneu în Emiratele Arabe Unite.
În perioada 1982-1986 este solista formațiilor Cornel Verban și Alexandru Wilmany. În 1983 obţine Premiul Publicului la Festivalul „Melodii 83”, cu primul ei mare hit – „Ochii tăi”. În 1989 scoate primul ei album, intitulat „Ochii tăi”, iar în 1990, albumul “Sunday”, amândoua bine primite de public. Din 1990 a efectuat turnee înSUA, Germania, Canada, Regatul Unit. În 1993 şi 1994 scoate 3 albume: Colinde (cu Ştefan Iordache), Baladă pentru Sanda şi O iubire imposibilă. În 1995 obţine locul 1 la Festivalul Izmir, în Turcia, iar 1998 locul 1 la Coven, Irlanda. În 1996 scoate primul album de versuri, intitulat Poezele pentru Vipi, iar Radio Contact o desemneaza „Cea mai bună interpretă a anului”. Tot în acelaşi an, Elena lansează albumul 5 anotimpuri. Obţine premii importante în Egipt şi Lituania, cu piese compuse de ea.
Nu sunt perfectă – Text, muz. şi voce: Elena Cârstea, de pe albumul „Nu sunt perfectă” – C&P 1998 INTERCONT MUSIC.
În 1998 lansează împreună cu Casa de Discuri INTERCONT MUSIC albumul Nu sunt perfectă. Din 1994 este director artistic la complexul artistic Vox Maris. În 1999 înființează și este președinte de onoare al Sindicatului Interpreților și Compozitorilor Liberi Profesioniști. În 2000 lansează albumul „Colinde americane” şi obţine premiul 1 pentru piesa Let’s Change the World. În 2004 este decorată cu ordinul „Meritul Cultural – grad de cavaler” de Preşedintele României.
Ochii tăi – Text, muz. şi voce: Elena Cârstea, de pe albumul „Nu sunt perfectă” – C&P 1998 INTERCONT MUSIC. Solişti: Elena Cârstea, Dida Drăgan, Monica Anghel, Silvia Dumitrescu, Sanda Ladoşi, Narcisa Suciu, Carmen Trandafir, Gabriel Cotabiţă, Ovidiu Komornik.
În luna iulie 2009 a fost diagonsticată de medici cu anevrism cerebral. Operația a decurs cu succes. În 2013, după refacerea în urma intervenției chirurgicale, s-a hotărât să participe la Eurovision în cadrul Selecției Naţionale. Piesa cu care a concurat, intitulată „Spinning”, a fost compusă pe versurile ei, iar muzica de Cristian Faur.
Din 1990 până acum a înregistrat aproximativ 3.000 de concerte în țară și peste hotare. După o așa activitate intensă, artista s-a mutat în America, în urmă cu 8 ani, alături de soțul ei, Glenn Muttart, și de cele două fiice ale ei, Adriana și Sanda.
Gelozie – Text, muz. şi voce: Elena Cârstea, de pe albumul „Nu sunt perfectă” – C&P 1998 INTERCONT MUSIC.
Sursa info: (Wikipedia.org şi materiale jurnalistice din arhiva personală)- selecţiuni.
*****
La finalul portretului muzical-artistic, vom menţiona şi alte date de referinţă (aniversări sau comemorări) ale agendei muzicale a săptămânii 22 – 29 februarie:
22-02-1938 S-a născut Bobby Hendricks din grupul The Drifters. (1960 US No.1 & UK No.2 single ‘Save The Last Dance For Me’).
22-02-1964 Se naşte la Manchester Diane Charlemagne, vocalistă în formaţia Urban Cookie Collective.
22-02-1976 Moare, în vârstă de 31 de ani, în urma unui accident cardiac, Florence Ballard din grupul Supremes.
22-02-1977 S-a născut interpretul britanic şi compozitorul James Blunt. (2005 UK No.1 single ‘You’re Beautiful’ and the 2005 UK No.1 album ‘Back To Bedlam.’ Primul britanic din ultima decadă (1997) care (cu această piesă) ajunge în clasamentul american No.1 în 2006. Înaintea lui fusese Elton John în 1997 cu ‘Candle in the Wind’.
23-02-1952 Se naşte Brand Whitford din grupul Aerosmith. (1989 UK No.13 single ‘Love In An Elevator’, 1989 album ‘Pump’ spent 53 weeks on the US charts, 1993 US No.1 & UK No.2 album ‘Get A Grip’, 1998 US No.1 & UK No.4 single ‘I Don’t Want To Miss A Thing’).
23-02-1955 Se naşte în Southampton, Hants, Anglia, Howard Jones. Vocal, instrumente cu clape, compozitor. Cel mai mare succes al său a fost albumul din 1984, Human Libs, nr. 1 în Anglia, iar cel mai cunoscut single, What Is Love.
23-02-1962 Se naşte la Stockholm John Norum, membru al grupului Europe.
23-02-1995 Moare Mevin Franklin din grupul Temptations.
23-02-2000 Moare, la Tel Aviv, în vârstă de 41 de ani, Ofra Haza. Fusese spitalizată cu o săptămână înainte pentru probleme respiratorii. Cauza morţii, aparent o dublă pneumonie.
24-02-1977 S-a născut la Bucureşti, Nadine (Nadine Voindrouh).
25-02-1943 Se naşte la Liverpool, Anglia, George Harrison, decedat la Los Angeles, California, în urma unui cancer, la 29 noiembrie 2001.
25-02-2000 Moare, în vârstă de 77 de ani, datorită unor complicaţii provocate de cancer, saxofonistul de blues A.C. Reed, născut Aaron Corthen în Wardell.
25-02-1971 S-a născut interpretul canadian Daniel Powter. 2005 UK No.2 single ‘Bad Day’).
25-02-1873 S-a născut tenorul Enrico Caruso. A murit la 2 august 1921.
24-02-1942 S-a născut la Portsmuth, Anglia, Paul Jones, vocalistul grupului Manfred Mann (1964 UK & US No.1 single ‘Do Wah Diddy Diddy), The Blues Band.
23-02-1999 Moare la Bucureşti, compozitorul George Grigoriu.
23-02-1973 S-a născut Lars-Olof Johansson, clape în grupul suedez The Cardigans.
26-02-1928 Se naşte la New Orleans, Fats Domino, interpret, compozitor, pianist şi şef de orchestră. Numele său adevărat, ANTOINE DOMINO. Primul muzician care a înregistrat înainte de 1950, şi-a văzut întreaga discografie publicata pe CD, Chess Record punând în vânzare o mapă cu 10 CD-uri în care sunt incluse absolut toate înregistrările începând cu anul 1949.
26-02-1932 Se naşte la Kingsland , Arkansas, Johnny Cash. În vârstă de 61 de ani (1993), vedeta a primit o condamnare mai puţin obişnuită, fiind de prea multe ori prins beat la volan. În fiecare săptămână el este consemnat să petreacă o zi în arest la domiciliu, unde poliţiştii înarmaţi îl păzesc să nu pună alcool în gură. Măsura a fost luată de tribunalul din Memphis, Tennessee, deoarece numeroasele cure de dezalcoolizare prin care a trecut cântăreţul n-au avut nici un rezultat. Johhny Cash a murit la 12 septembrie 2003, în vârstă de 71 de ani, datorită unei insuficienţe respiratorii.
26-02-1947 S-a născut interpreta britanică Sandie Shaw, prima câştigătoare a concursului Eurovision, în 1967 cu ‘Puppet On A String.’
26-02-1952 Se naşte la Bell Hills, John Giblin, membru al grupului Simple Minds.
26-02-1953 Se naşte în New Haven, Michael Bolton. De numele său se leagă şi cariera unor celebrităţi ca Jennifer Rush, Barbra Streissand, Kiss, Joe Cocker, Starship, Laura Branigan.
26-02-1979 S-a născut interpreta britanică Corinne Bailey Rae (2006 UK No. 2 single ‘Put Your Records On’, 2006 self-titled UK No.1 album).
26-02-1990 Cornell Gunter, tenorul grupului Coasters, este ucis în Las Vegas, la numai 53 de ani. Cel mai mare hit al grupului a fost Yakety Yak.
26-02-1991 Moare compozitorul american Doc Pomus. Printre hiturile sale, din anii ’60 se numără ‘Sweets For My Sweet’, ‘Teenager In Love’, ‘Save The Last Dance For Me.’
27-02-1925 S-a născut la Urleta, jud. Prahova, dirijorul, compozitorul şi psihopedagogul MARIN CONSTANTIN. A pus bazele (1963) Corului Naţional de Cameră MADRIGAL (formaţia profesionistă a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti pentru care a fost fondator, dirijor – până în 1999 – şi director pe viaţă). A fost specialist renumit în muzica renascentistă, cântul gregorian şi baroc, precum şi muzică tradiţională românească dar şi un excelent psihopedagog (m. 2011).
27-02-1927 S-a născut în Detroit interpretul Guy Mitchell (Al Cernick). Piesa sa Singing The Blues a fost No.1 10 săptămâni în perioada 1956-57. A murit la 01 iulie 1999.
27-02-1957 S-a născut Adrian Smith din grupul Iron Maiden.
27-02-1960 S-a născut Paul Humphreys, clape în grupul britanic OMD.
27-02-1971 S-a născut în Atlanta, Georgia, interpreta de R&B Rozonda Thomas, (Rozonda Ocelean Thomas) cunoscută sub pseudonimul Chilli, vocal în grupul TLC.
27-02-1973 Se naşte interpretul britanic Peter Andre (1996 UK No.1 single ‘I Feel You’, 1996 UK No. 1 album ‘Natural’).
27-02-1981 S-a născut interpretul american Josh Groban. (2002 US No.7 & UK No.28 album ‘Josh Groban’, 2004 US No.1 album ‘Closer’).
28-02-1942 S-a născut compozitorul Joe South. Cel mai mare hit al său a fost Games People Play, US şi UK 1 în 1969 (Inner Circle). A lucrat cu Simon & Garfunkel, Aretha Franklin şi Bob Dylan.
28-02-1942 S-a născut chitaristul grupului Rolling Stones, Brian Jones (Lewis Brian Hopkin Jones) decedat la 03 iulie 1969 în urma unei supradoze combinată cu alcool.
28-02-1957 S-a născut Ian Stanley, clape în grupul britanic Tears For Fears.
28-02-1957 S-a născut Cindy Wilson din gruppul american B 52’s (Cynthia Leigh Wilson)
28-02-1966 S-a născut Ian Brown vocalistul grupului The Stone Roses. (1989 UK No.8 single ‘Fool’s Gold’, 1989 album ‘The Stone Roses’). Solo, (1998 UK No.5 single ‘My Star’).
28-02-1975 Se naşte la Londra Steven Mathurin, membru al grupului Awesome.
28-02-1985 Moare în urma unei crize cardiace solistul grupului Uriah Heep, David Byron, la numai 38 de ani.
*****
Ne reîntâlnim şi săptămâna viitoare cu alţi interpreţi de valoare aniversaţi sau comemoraţi, însă până atunci vă doresc tuturor multă sănătate şi audiţie plăcută pe frecvenţele Radio România Regional!
Bogdan Dragomir – Radio România Regional.
(Rubrica este realizată cu sprijinul Agenţiei de Presă RADOR, Wikipedia.org, şi cu materiale jurnalistice din arhiva personală. Piesele muzicale în format audio sunt selectate de pe albumele ELENA CÂRSTEA – „Nu sunt perfectă”, realizat de Casa de Discuri INTERCONT MUSIC – C&P 1998,80 DE ANI DE MUZICĂ – C&P RADIO ROMÂNIA 1995; Oana Sîrbu – un altfel de portret – C&P 2011 Virgil Popescu; Disc aniversar „Virgil Popescu 50” – C&P 2005 Radio Iaşi, dar şi piese muzicale din arhiva personală a compozitorului şi producătorului Virgil Popescu).
Premiul TINERE TALENTE – Radio România Regional la Festivalul Concurs Național de Interpretare a Muzicii Ușoare Românești – FLORI DE MAI – Ed. a XXIV-a, Călărași 2024!
Radio România REGIONAL, susține și promovează copiii artiști – tineri muzicieni, laureați ai celor mai importante festivaluri și...
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.