Ascultă Radio România Regional Live

Vlad Stănculeasa

Cristian Mandeal şi Vlad Stănculeasa pe scena Sălii Radio

Cristian Mandeal şi Vlad Stănculeasa pe scena Sălii Radio

Publicat de Andrei Cretoiu, 4 iunie 2014, 14:19

Primul concert al Orchestrei Naţionale Radio din ultima lună a stagiunii 2013-2014, programat vineri, 6 iunie (ora 19:00), propune publicului o întâlnire cu doi mari artişti români de talie internaţională: dirijorul Cristian Mandeal şi violonistul Vlad Stănculeasa, concertmaestru al Orchestrei Simfonice din Goteborg (Suedia) şi cu lucrările a trei mari compozitori: Enescu, Mozart şi Richard Strauss.

O poveste frumos construită în jurul numelui lui George Enescu este cea a violonistului Vlad Stănculeasa. A obţinut premiul al III-lea şi Premiul Enescu pentru interpretarea lucrării Impresii din copilărie (de Enescu) la Concursul Internaţional George Enescu (2007) şi cântă pe o vioară Sanctus Serafin din 1739 care i-a aparţinut marelui compozitor (şi ulterior lui Yehudi Menuhin). Cariera artistică a violonistului a început cu o bursă de studii la Academia de Muzică Menuhin din Gstaad, unde a studiat cu Alberto Lysy şi Liviu Prunaru, urmând apoi cursurile Conservatorului din Lausanne. În calitate de solist a concertat alături de Orchestra de Cameră din Lausanne, Orchestra Simfonică din Goteborg, Orchestra de Cameră din Basel, Filarmonica George Enescu – Bucureşti.

Vlad Stănculeasa va interpreta, pe scena Sălii Radio, Concertul nr. 4 în re major pentru vioară şi orchestră semnat de Mozart. Veţi mai asculta de asemenea Preludiu şi dans din actul I al operei Oedipe – capodoperă a creaţiei lirice a sec. XX, a cărei premieră a avut loc la Paris, în 1936. Seara se va încheia cu un alt personaj celebru al literaturii universale – Don Quijote, eroul lui Cervantes care l-a inspirat pe Strauss să compună un poem în care a imaginat aventurile cavalerului plecat să lupte cu morile de vânt. Soliştii pe care îi veţi aprecia în această ultimă lucrare sunt Virgil Zvorişteanu – vioară, Carol Măi-Antal – violă şi Florin Mitrea – violoncel.

În cei aproape 40 de ani de activitate dirijorală neîntreruptă, Cristian Mandeal şi-a exercitat profesia atât în România, cât şi în străinătate. A studiat la Conservatorul Ciprian Porumbescu, completându-şi ulterior studiile la Berlin (cu Herbert von Karajan, în 1980) şi München (cu Sergiu Celibidache, în 1990).

A fost dirijor al filarmonicilor din Târgu Mureş (1977 – 1980), Cluj (1980 – 1987) şi Bucureşti (1987 – 2009) şi director artistic al Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu, ediţiile din 2001 şi 2003. A fost director artistic la Northern Israelian Orchestra – Haifa (1999 – 2002) şi la Orchestra Naţionala Bască – San Sebastian (2001 – 2008), dirijor permanent la Orchestra Haydn di Bolzano e Trento (2000 – 2003); dirijor oaspete principal al Orchestrei Halle Manchester (2003 – 2008) – primul deţinător al acestui titlu în întreaga existenţă de 150 de ani a acestei orchestre, al Filarmonicii din Belgrad (stagiunea 2006 – 2007) şi al Filarmonicii din Copenhaga (2006 – prezent).

Biletele sunt disponibile pe www.bilete.ro, în oficiile Poştei Române, în magazinele Inmedio semnalizate Bilete.ro, în magazinele Germanos şi la casa de bilete a Sălii Radio.

Pentru alte informaţii legate de Orchestrele şi Corurile Radio vă rugăm să consultaţi site-ul www.orchestreradio.ro sau www.orchestreradio.com.

Accesul la Sala Radio, cu transportul în comun, se poate face cu liniile de tramvai nr. 24 şi 44 până la staţia Radio România – Piaţa Virgiliu (Str. Berzei la intersecţia cu Ştirbei Vodă, în apropierea străzii Berthelot). Puteţi de asemenea alege mijloacele de transport care circulă în apropiere – Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Ştirbei Vodă, Bd. Eroilor, Calea Plevnei, Bd. Dinicu Golescu – autobuzele 133, 178, 126, 168, 226, 368 etc

Capture: Rene Burri / Magnum Photos
Cultură joi, 21 septembrie 2023, 13:36

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  

Întâlnirea lui Erwin Kessler cu Pablo Picasso la MAre Bun găsit, vă spune Camelia Teodosiu dintr-un spațiu încărcat de frumusețea artei,...

Efectul Picasso într-un buncăr pe un diamant  
Recital DIDA DRAGAN la Chisinau (foto A.Obreja/Radio Romania Chisinau)
Cultură joi, 14 septembrie 2023, 11:20

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!

  Bun găsit tuturor la Fonoteca Melomanului! Sunt Bogdan Dragomir şi astăzi vă invit să ascultăm muzică românească de calitate în...

Fonoteca melomanului – „Muzica lui Bogdan” – La mulți ani, Doamna DIDA DRĂGAN!
Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Cultură miercuri, 13 septembrie 2023, 09:52

Poezia ca definiție a frumuseții vieții

Cea de-a XIII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti desfăşurat între 11 – 17 septembrie, este apreciat drept unul...

Poezia ca definiție a frumuseții vieții
Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură duminică, 15 noiembrie 2020, 21:46

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie Interviu cu Pr. Visarion Tuderici În liturgicul Bisericii Ortodoxe, pâinea joacă un rol extrem...

Prescura, pâinea sfântă de la împărtășanie
Cultură luni, 26 octombrie 2020, 13:40

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria

Absolventă a universităţilor din Timişoara şi Arad, îşi doreşte să devină profesoară în Ungaria Laura Csumpilla este o tânără...

Laura Csumpilla, româncă din Ungaria, doreşte să devină profesoară în Ungaria
Cultură miercuri, 21 octombrie 2020, 17:09

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!

Vă facem cunoscut că, în perioada 23-24 octombrie 2020, se va desfăşura în municipiul Târgovişte, sub patronajul Comisiei Naţionale a...

Festivalul Naţional de Interpretare şi Creaţie a Romanţei „Crizantema de Aur”, ediţia a 53-a, 2020!
Cultură duminică, 18 octombrie 2020, 06:28

Poeta Mihaela Birescu din Bătania

O nouă cărticică de poezii pentru copii Recent a văzut lumina tiparului o cărticică de poezii pentru copiii de grădiniță. Volumul a apărut...

Poeta Mihaela Birescu din Bătania
Cultură miercuri, 14 octombrie 2020, 10:22

ALZIAR: Arta învinge prin artiști

La Eforie a avut loc prima ediție a Taberei Naționale de Creație artistică intitulată ”Arta învinge prin artiști-Plain Air”. Manifestarea...

ALZIAR: Arta învinge prin artiști