Adrian Gîtman (realizator rubrică): În baza aeriană de la Ramstein a avut loc joi o nouă întâlnire a Grupului de contact pentru Ucraina. Prezent în Germania, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, le-a mulțumit aliaților pentru ajutorul de până acum, însă a subliniat că mai sunt multe promisiuni care nu au fost încă îndeplinite. Secretarul american al apărării, Lloyd Austin, a anunțat un nou ajutor militar de 500 de milioane de dolari, în special sisteme și rachete antieriene și piese pentru avioanele F-16. Acest pachet duce la peste 65 de miliarde de dolari contribuția Statelor Unite la efortul de război al Ucrainei. Ministrul britanic al apărării, John Healey, a declarat la Ramstein că țara sa s-a alăturat unei coaliții internaționale care va furniza Kievului circa 30.000 de drone, proiect din care mai fac parte până acum Danemarca, Olanda, Letonia și Suedia. În condițiile incertitudinii abordării viitorului președinte american, Donald Trump, privitoare la războiul din țara vecină, șefa diplomației europene, Kaja Kallas, a declarat că Uniunea Europeană este pregătită să preia ștafeta sprijinului militar pentru Ucraina. Din partea României, la reunirea Grupului de contact a fost prezent șeful apărării, generalul Gheorghiță Vlad.
Iulian Chifu: Putin îşi amanetează viitorul propriului său stat
Publicat de prosavioleta,
26 noiembrie 2024, 09:17
Radu Dobrițoiu: Domnule Iulian Chifu se împlinesc 1.000 de zile de la invadarea Ucrainei de către Rusia, un război în proximitatea României. Ucraina pierde teritorii, Rusia aruncă în luptă mii de militari într-o adevărată mașină de măcinat vieți umane. Cât va mai reuși Moscova să susțină această ofensivă militară? Iulian Chifu: În primul rând, e vorba de resursa financiară, e vorba de resursă de personal, e vorba de ritm. În ceea ce privește războiul de uzură în care s-a transformat actuala mișcare, în măsura în care nu există forcinguri, ca cele din ultima perioadă, e un război pe termen lung și trebuie să ne așteptăm, chiar și în condițiile unei încetări a focului pe o anumită perioadă de timp, că suntem în fața unei formule stop and go, că avem în față un război pe termen lung, cel puțin până la dispariția naturală a lui Putin sau și a grupării de putiniști în jurul său. Deci, este un război pe termen lung. Obiectivele Rusiei nu s-au schimbat. Ne-o spune şi Olaf Scholz, ne-o spune și Emmanuel Macron, recent. Şi lucrurile acestea le și știm, pentru că ni le afirmă în fiecare moment chiar Federația Rusă, chiar Vladmir Putin, iată, la ultima sa intervenție de la Clubul Valdai. Deci obiectivele nu s-au schimbat. Rusia își dorește să îngenuncheze Ucraina, să pună un guvern marionetă la Kiev și să aibă o Ucraină fără ieșire la mare. Evident, să ajungă la frontierele NATO, inclusiv aici la Marea Neagră, lucru care ne interesează cel mai mult pe noi. Pe de altă parte, dacă discutăm de aspecte financiare, desigur că lucrurile sunt foarte costisitoare, iar Putin îşi amanetează viitorul propriului său stat. Sunt probleme majore pe linia aceasta economico-financiară. Vedem, Banca Centrală deja a ridicat la 21% dobânda fără precedent în ultimii 20 și ceva de ani. Sunt probleme majore cu inflația, sunt probleme majore cu producția. Lucrurile astea îi afectează și frontul. Dacă luăm consumul, adică distrugerile de tancuri, de exemplu, și vehicule blindate și comparăm cu nivelul producției, vedem că, în cursul anului viitor, Federația Rusă nu va mai avea ţevi de tun, de exemplu, pentru nimic, nici pentru tancuri, nici pentru alte categorii, pentru artilerie. Va avea un deficit major de mașini blindate ale infanteriei ș.a.m.d. Însă, pe de altă parte, acest lucru este calculat la ritmul actual.
Radu Dobrițoiu: Domnule Iulian Chifu, astăzi, Parlamentul European a organizat o sesiune plenară extraordinară cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, marcând 1.000 de zile de la invazia pe scară largă a Rusiei. Zelenski a declarat, în alocuțiunea sa: „trebuie să punem capăt acestui război în mod corect și just”. Ce ar însemna asta? Iulian Chifu: Lucrul acesta înseamnă nimic altceva decât aceea ca Ucraina să-și poată atinge obiectivele de țară, respectiv ca dreptul internațional să nu fie atins de această agresiune și respectiv agresorul să plătească. Sunt lucruri care definesc victoria din punctul de vedere al Ucrainei. O avem definită și în planul de pace, și în „planul victoriei”, recent anunțat, platforma de pace susținută de 90 și vreo patru de state. Deci lucrurile acestea sunt cumva stabilite și convenite. Punctul în care, însă, vizează cum se va atinge acest element, sigur că e discutabil. Iată, accesul la utilizarea armamentelor cu rază mare era unul din punctele de pe scara aceea a victoriei, dar există multe altele care sunt implicate și ele presupun, sigur, și o reziliență a Occidentului, capabil să furnizeze ajutor financiar, ajutor material și sigur militar către Ucraina, la cantitățile necesare. Înseamnă însă și reziliența Ucrainei, care să aibă la rândul său și forța internă, reziliența societală și susținerea efortului de război. Sigur și resursele care vin în Occident pentru ca să poată continua, inclusiv punând mai departe resursa umană pentru a-și recupera teritoriul. Aici există, după cum bine știm, rezerve majore în multiple evaluări, că un asemenea pas este posibil și de fiecare dată când există schimbări, când se manifestă falii, când, iată, la Casa Albă vine un alt lider politic, cu totul și cu totul alte opinii, de fiecare dată există un semn de întrebare și o incertitudine în perspectiva acestei ecuații care ar duce la victoria reală și deplină a Ucrainei, care să fie și una justă și durabilă, pentru că lucrul acesta presupune nu aceea numai de a impune prin forță o pace, ci ca acea pace să fie interiorizată și acceptabilă de către părțile implicate. Radu Dobrițoiu: Administrația Biden a autorizat Ucraina să folosească arme și muniții americane cu rază lungă în Rusia. Deocamdată, armele sunt destinate să fie folosite în principal în Kursk, a declarat un oficial american, citat de CNN. Domnule Chifu, va influența această decizie desfășurarea războiului, cum s-a întâmplat de exemplu cu intrarea în lupte a sistemelor Himars? Iulian Chifu: Sigur că va exista un anumit impact, dar să nu uităm asta nu este armă supremă, nu este un game changer, nu este arma nucleară la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial, deci nu asigură în mod automat victoria, nu. Asigură însă o sancțiune, e o retorsiune față de angajarea ca și cobeligerant a Coreei de Nord de către Federația Rusă și o retorsiune față de atacurile recente în urmă cu trei-patru zile, atacuri masive la structura de producție a energiei electrică din Ucraina, după un acord tacit, undeva în aprilie anul trecut, după precedenta distrugere a circa 30% din producția de energie electrică și energie a Ucrainei, când, sigur, Ucraina a retaliat cu propriile sale drone la adresa acestei producții de energie în Rusia și acordul a vizat încetarea acestor atacuri, care sunt și prime de război, pentru că ele vizează civili, nimic din zona militară. Ei bine, reluarea acestor atacuri din nou, a fost o escaladare din partea Federației Ruse. Cele două elemente de escaladare aveau nevoie, pentru reechilibrare și descurajare credibilă, de un element, așa cum s-a întâmplat de fiecare dată când a existat o formă de retorsiune. Și iată, de data aceasta Occidentul a găsit o cale, în primul rând SUA, să ridice această interdicție. Sigur că ea se aplică și pe rachetele Storm Shadow și SCALP britanice, respectiv franceze, care au componente americane și aceasta era singurul blocaj în a le utiliza pe teren de către Ucraina. Știți foarte bine că ambii lideri politici au anunțat această deschidere deja în faza anterioară a dezbaterii pe această temă. Radu Dobrițoiu: Azi-noapte, încă șapte civili au fost uciși în Ucraina. Rusia a continuat atacarea Ucrainei pentru a distruge ținte civile și mai ales infrastructura, pentru a diminua posibilitățile de aprovizionare pe perioada iernii. Va reuși Rusia să descurajeze populația civilă din Ucraina cu aceste bombardamente permanente? Iulian Chifu: În mod direct nu. Nivelul de reziliență societală este important, dar, pe de altă parte, oboseala războiului se manifestă. Au trecut 1.000 de zile deja de la începutul războiului. E un meci în care fiecare dintre părți încearcă să vadă cine clipește primul. Pe de o parte, Vladimir Putin își sleiește toată economia și-și amanetează viitorul propriului său popor, făcând aceste presiuni și aruncând cu trupe, nu uitați, cinci divizii distruse. E vorba de echipamente și oameni pentru 40km² e adevărat, în ultimele săptămâni, cu viteză, într-o formă mult mai accelerată. Dar, pe de altă parte, de partea cealaltă, este și reziliența Ucrainei, capacitatea de a ține linia frontului, de a nu ne situa într-o spargere de front și o degringoladă de tip domino care să aducă linia de contact undeva pe Nipru și, respectiv, cu presiune pe schimbare de putere la Kiev. Deci, lucrurile acestea se joacă, se joacă la risc maxim, în mod neașteptat, din partea lui Putin, care, e adevărat, căuta surpriza, dar în egală măsură era mult mai prudent în calculele sale. Este și septuagenar, ca și cei din jurul său, și atunci opțiunile sale sunt mai conservatoare. Ei bine, iată, de data aceasta înseamnă că e o chestiune existențială pentru Putin și putiniștii din jurul său, motiv pentru care a recurs la a accepta acest risc major de a trimite oameni în diferite forme de pregătire, în mașina aceasta de tocat a liniei întâi, cu atac în valuri, cu distrugeri masive și pierderi de vieți omenești și, în egală măsură, cu, cum spuneam, amanetarea situației economice a Rusiei însăși. Deci e dificil, ca să spunem în mod direct, care din cele două principii va fi primul, cine va clipi primul. Radu Dobrițoiu: Domnule Iulian Chifu, vă mulțumesc foarte mult pentru aceste analize. Iulian Chifu: Mulțumesc și eu.
Daniel Pop: Oamenii trebuie să știe că tot ceea ce facem, în primul rând, facem pentru ei. Generăm un mediu sigur în care să-și poată desfășura activitatea zilnic
Armata Română participă cu 2.300 de militari, până pe 24 mai, la exercițiul multinațional Swift Response 24. Acesta face parte dintr-o serie...
Angel Tîlvăr: “Dacă pomenesc doar de Himars sau de Patriot, cred că am spus suficient, în condițiile în care țări importante își doresc astfel de echipamente și nu le au, perioada de așteptare pentru primirea unor astfel de echipamente fiind de ordinul anilor și vorbim aici de trei, patru, cinci ani.”
Adrian Gâtman: Domnule ministru, bine ați revenit la ”Jurnal militar”! Angel Tîlvăr: Bun găsit! Mulțumesc pentru că sunteți interesat de...
Mircea Geoană: „….ceea ce îmi doresc pentru forțele Armate române e să fie, practic, în elita Alianței – deja suntem, dar cu investiții suplimentare și în tehnică, și în tehnologie, și în oameni.”
Ciprian Panga ( reporter): Domnule secretar general adjunct al NATO, domnule Mircea Geoană, bine ați venit în Garnizoana Brașov! Ați avut o zi...
Adelin Petrișor: “Nimeni nu-și poate explica de ce serviciile secrete israeliene, considerate printre cele mai bune din lume, n-au avut habar de ce se întâmplă. Acum urmează o tragedie în Gaza…”
Adelin Petrișor: E ceva ce n-am mai văzut în experiența mea de jurnalist, de 20 și ceva de ani, am văzut atacuri teroriste, am fost în Turcia...
Cristian Diaconescu: “De aceea, astăzi, în Fâșia Gaza, practic, sute de mii de oameni sunt luați ostatici efectiv de această grupare care, iată, din punct de vedere militar, nu avea absolut nicio speranță ceea ce privește înfrângerea Israelului.”
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule ministru, bine ați venit. Cristian Diaconescu: Bună ziua. Mulțumesc foarte mult pentru...
Parlamentul European va organiza în 19 noiembrie, o sesiune plenară extraordinară ce va marca 1.000 de zile de la începutul războiului din Ucraina
Publicat de Gabriel Stan,
18 noiembrie 2024, 16:25
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Parlamentul European va ține pe 19 noiembrie o sesiune plenară extraordinară pentru a marca împlinirea a 1.000 de zile de rezistență a poporului ucrainean de la declanșarea agresiunii ruse asupra țării lor.
Președintaa legislativului european, Roberta Metsola, a anunțat că Uniunea Europeană va ajuta Ucraina atât timp cât este necesar și că la ședința plenară va participa și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, prin intermediul unui discurs special din Ucraina.
Uniunea Europeană sprijină în mod activ Ucraina, antrenând militarii acestei țări, trimite arme, dar și ajutor financiar încă de la începutul declanșării războiului.
Volodimir Zelenski a prezentat acum o lună un așa-numit Plan de victorie, în care a cerut aliaților echipamente militare și decizii politice pentru a se putea apăra eficient împotriva Federației Ruse.
Ştefan Ciochinaru: Europa este un uriaș economic, dar este un pitic strategic
Publicat de prosavioleta,
11 noiembrie 2024, 14:41
Cristian Dumitrașcu: Domnule Ciochinaru, bun venit din nou în studioul agenției. Ştefan Ciochinaru: Bine v-am găsit! Cristian Dumitrașcu: Vă propun ca înainte să vorbim despre alegerea președintelui american, să vă ocupați un pic de situația internațională, la fel de complicată, așa cum era și în vremea în care noi am făcut interviul anterior. Ce e schimbat? Intrarea Coreei de Nord în conflictul ucrainean. Ştefan Ciochinaru: Este un act de o extremă gravitate, pentru că de fapt abia acum are loc o internaționalizare a războiului din Ucraina. Interesant este că, de pildă, în revista Foreign Affairs, o revistă extrem de interesantă, acolo se publică pentru prima dată așa-numitele baloane de încercare, care după trei-patru luni de la publicare și ajustările care decurg din reacțiile la articolele publicate, lucrul acela îl vedem, îl regăsim în politici oficiale ale unor guverne și state ale lumii. Ei bine, în Foreign Affairs se scria acum două zile despre faptul că războiul din Ucraina devine prin imixtiunea nord-coreană un război mondial. Poate părea puţin forțat, puțin cam puternic acest titlu, această aserțiune, dar ea este reală, pentru că evident că pasul imediat următor a fost ca guvernul de la Seul, din Coreea de Sud, să spună: în această situație suntem îndreptățiți la două lucruri: unu – să observăm cu atenție ce se întâmplă cu nord-coreenii pe frontul din Ucraina și doi – să furnizăm armament de ultimă oră armatei ucrainene. Cristian Dumitrașcu: Ceea ce nu se întâmplase până acum. Ştefan Ciochinaru: Ceea ce nu se întâmplase până acum. Coreea de Sud era neutră în acest… sigur condamnase invazia, încălcarea dreptului internațional, dar nu se amesteca în acest conflict. Acum are toată îndreptățirea să o facă, pentru că trupele nord-coreene merg acolo și există o declarație oficială în sensul acesta, venită de la Phenian, care spune că militarii nord-coreeni sunt acolo pentru a dobândi experiența necesară combaterii prin luptă a inamicului, deci, cu alte cuvinte, să se antreneze în condiții de război. Președintele Zelenski, ieri dimineață, a anunțat că au avut deja loc primele ciocniri cu acești mercenari, să-i numim așa, nord-coreeni… Cristian Dumitrașcu: Şi că au apărut primele victime. Ştefan Ciochinaru: … și aceștia au înregistrat primele victime pe frontul din Ucraina, lucru, repet, deosebit de grav. Este foarte grav, mai ales că vedeți ceea ce se întâmpla până acum în Ucraina – și noi am discutat de-a lungul acestui an de mai multe ori, era într-un fel o tatonare reciprocă pe front, un avans lent al trupelor rusești, care trebuiau să îndeplinească ordinul lui Putin de cucerire completă a Donbasului, pentru că acesta era obiectivul strategic al Moscovei, dar atât, pentru că se aștepta rezultatul alegerilor din America și abia după aceea urma să se vadă ce întâmplă mai departe. Or, faptul că până la alegerile din Statele Unite, până la a vedea ce se întâmplă mai departe, după ce lumea liberă are un nou lider, trupele nord-coreene intervin nemijlocit în conflictul din nou cu Ucraina, e de o gravitate extraordinară, pentru că sigur că din Coreea de Nord venea spre Rusia o mare cantitate de armament și de muniție, sigur că din Iran venea muniție, veneau rachete, veneau drone. Sigur că din China veneau componente electronice pe diverse canale, datorită cărora să nu poată fi acuzată oficial China că alimentează armata rusă, dar lucrul ăsta se întâmpla și era cunoscut, numai că de data vorbim de trupe, de oameni, de soldați. Și asta, repet, creează o situație foarte dificilă, inclusiv dacă va fi să se discute despre un armistiţiu sau o pace, pentru că nu mai sunt implicate doar le două țări. Iată că apare o implicare directă a unei alte țări, de pe alt continent. Și aici vreți, vă rog să-mi dați voie să subliniez un lucru: în ultimii 300 de ani, cred, pe teritoriul Europei n-a luptat nimeni din afara Europei, cu excepția americanilor și canadienilor. Ori acum vorbim de trupe dintr-o țară asiatică, din extremul Orient, care se află pe teritoriul Europei într-un război european. Cristian Dumitrașcu: De la Ginghis Han încoace probabil că nu s-a mai întâmplat aşa ceva. Ştefan Ciochinaru: Nu s-a mai întâmplat, ceea ce este de o gravitate extraordinară, ceea ce naște întrebări cu privire la rolul și la puterea Europei și pune într-o altă lumină încercările unor țări europene de a se clădi ca putere de sine stătătoare. Europa trebuie să-și aibă puterea ei militară, puterea ei de descurajare, puterea ei de negociere politică, pentru că, da, Europa este un uriaș economic, dar este un pitic strategic și lucrul acesta ar trebui să se schimbe și ceea ce se întâmplă în Ucraina și imixtiunea aceasta senină a unei țări din Asia în probleme europene ar trebui să ne îngrijoreze, cel puțin. Cristian Dumitrașcu: De-abia se stabilizase cumva situația din Orientul Mijlociu, a venit declarația ministrului de externe coreean, nord-coreean, care a spus după, cum bine știți, vom merge până la victoria finală împreună cu Federația Rusă în Ucraina. Apare și această poziție despre care vorbeați, până la urmă, intenția legitimă a sud-coreenilor să trimită sau nu trupe în… Ştefan Ciochinaru: Nu știu dacă trupe, dar specialiști vor trimite. Cristian Dumitrașcu:… specialiști. Ne întoarcem la președintele Franței, nu mai departe de, să zicem, nu știu cum, jumătate de an în urmă, poate mai bine, vorbea și Macron despre eventuala mobilizare a Europei pentru a apăra cu trupe Ucraina. Ştefan Ciochinaru: A vorbit-o și cu două zile în urmă la Budapesta. Cristian Dumitrașcu: Şi la Budapesta, da. Ştefan Ciochinaru: A spus de fapt același lucru atunci când a arătat că Europa nu-și poate permite ca Rusia să câștige în Ucraina, Europa și că Europa este datoare să facă absolut tot ce poate, să facă şi imposibilul pentru ca Rusia să nu câștige în Ucraina. Pentru că, domnule Dumitrașcu, dacă Rusia câștigă în Ucraina, atunci nu vom mai avea o Uniune Europeană, nu vom mai putea vorbi de o putere europeană, atunci Europa va fi subsumată acestei mari puteri euroasiatice, lucru pe care Putin îl urmărește, a declarat-o. De acea duce un război hibrid la toate nivelurile în Europa. Cristian Dumitrașcu: Așa de repede se poate întâmpla asta? Ştefan Ciochinaru: Nu e nevoie să se întâmple repede. Se întâmplă și pentru faptul că toate țările din Europa Centrală și de Est se vor simți trădate, dacă Ucraina pierde, dacă Ucraina nu are suficient sprijin ca să facă față tăvălugului rusesc, ar fi percepută ca o nouă Ialta. Din nou, Europa Centrală și de Est ar fi sacrificată pentru liniștea și prosperitatea unei părți de Europă îndepărtată în vest, ceea ce nu este acceptabil. În acel moment, pe bună dreptate, țările din partea aceasta a continentului ar zice ‘domnule, dacă asta e situația și dacă suntem atât de ușor abandonați, păi atunci trebuie să ne negociem situația cu această mare putere de tip imperial, această putere agresoare care n-are nicio considerație pentru dreptul internațional și să vedem ce trebuie să facem ca să supraviețuim. Este și motivul pentru care, ați văzut, Orban, Viktor Orban vorbesc, premierul Ungariei strălucea de fericire la reuniunea de zilele trecute de la Budapesta, pentru că în America a câștigat Trump, marele lui prieten, da?, Fundația Heritage, prin care Orban a ținut legătura în permanență cu Trump și cu echipa sa este cea care orchestrează politica americană în momentul de față în jurul lui Trump, deci el se aşteaptă, cum a declarat, după ce a vorbit cu Trump la telefon, să facem lucruri mari împreună. Care ar putea fi lucrurile acestea mari? O Uniune Europeană mai puțin integrată, mai puțin coerentă, mai puțin puternică. Cristian Dumitrașcu: Că tot ați venit aici cu acțiunea, cum interpretăm viitorul, să zicem, în ultimele șase luni, după ce Donald Trump va fi depus jurământul în ianuarie, nu putem ascunde temerile tuturor europenilor, sau cel puțin ale celor de aici din estul Europei, care au avut precedentul format în primul mandat și care se simt în pericol?
Ştefan Ciochinaru: Alegerea lui Donald Trump a reprezentat o veste foarte bună pentru Budapesta, o veste foarte bună pentru Moscova, o veste foarte proastă pentru Beijing, o veste foarte proastă pentru Bruxelles, pentru Londra. În a doua zi după noaptea alegerilor americane, britanicii s-au întâlnit într-o reuniune de urgență în care au discutat, atenție foarte mare, despre nevoia de a abandona Brexitul, de a se întoarce în Europa, pentru că doar în felul acesta… Cristian Dumitrașcu: Foarte interesant! Ştefan Ciochinaru: Ar putea să fie la adăpost de imprevizibilitatea lui Donald Trump. De altfel, presa britanică spune că pentru premierul Starmer este o catastrofă alegerea lui Trump şi pentru Marea Britanie. Așa că, vedeți dumneavoastră, lucrurile sunt foarte delicate. Trump va fi nevoit… Vorbeați de primele șase luni. În primele șase luni, el își face echipa și dă drumul la rezolvarea unor probleme pe care le-a promis. Adică el a promis să rezolve migrația ilegală din Statele Unite, chiar cu prețul deportării a peste 11 milioane de oameni. Cristian Dumitrașcu: Credeți? Ştefan Ciochinaru: Nu e vorba de ce cred, este vorba despre ceea ce a promis și va trebui să livreze. Dacă va reuși sau nu depinde și de justiția americană, de de instituțiile americane ș.a.m.d. De asemenea, a promis că în secunda doi îl demite pe procurorul new-yorkez care instrumentează două dosare penale împotriva sa. Cred că la momentul la care noi vorbim, acest procuror deja studiază cum să închidă dosarele, urmăririle penale. De asemenea, el a promis că va rezolva catastrofa economică în care se găsește America și cum va face lucrul acesta? El a și spus. Unu: va reduce taxele, impozitele astfel încât să încurajeze cât mai mult producția. Va încuraja repatrierea unor industrii în Statele Unite ale Americii, care vor fi scutite de taxe și impozite, care taxe și impozite, de fapt, tarife se vor aplica într-un mod care ține de războiul economic, adică pentru produsele europene se va pleca de la 10 și se va ajunge până la 20% tarife de import din Uniunea Europeană, iar pentru produsele chineze până la 60%. Vorbim de 60% creșterea tarifelor. Asta înseamnă războaie economice, adică să nu ne ferim de cuvinte, pentru că ele ne spun care e realitatea. Va face lucrurile acestea, fără îndoială, Trump, dar asta va genera alte probleme. Sigur, se vor crea locuri de muncă. Sigur, economia va accelera în creștere. De altfel, semnalele de pe burse, ați văzut, sunt bune după alegerea lui Trump, au crescut acțiunile, dar va genera probleme sociale foarte mari, pentru că vor fi puțini bani pentru sistemul de sănătate, care oricum este injust și dezechilibrat în America. Vor fi mai puțini bani pentru învățământ, vor fi mai puțini bani pentru programe sociale, de incluziune ș.a.m.d. Or, astea nu se vor vedea imediat, în cele șase luni sau în primul an de care vorbim. Dar în doi ani, în trei ani, ele vor produce rezultate grave și doar o economie foarte performantă ar putea să astupe puțin aceste probleme sociale prin banii mulți care ar veni la oameni. Rămâne de văzut însă dacă va reuși. Proiectul e foarte ambițios, dar ce vreau să spun este că el este obligat să se ocupe de America, ceea ce înseamnă că va avea foarte puțină disponibilitate pentru politica internațională. E posibil ca America să fie prima țară care să se retragă a doua oară din Tratatul de la Paris privind clima. A retras-o Trump o dată, Biden a băgat America la loc în tratat, acum probabil că Trump va scoate din nou Statele Unite din Acordul de la Paris. E posibil. De asemenea, el are o problemă: ca să poată să aibă liniște acasă, el trebuie să închidă două mari probleme externe de războaie calde – Ucraina și Orientul Mijlociu. În Ucraina e clar că va avea loc o negociere cu Moscova şi cu Kievul și va încerca, cum a declarat de altfel Trump, să impună pacea prin forță, prin forța Americii, printr-un ultimatum politic și strategic către cele două state. Ce va presupune asta? Unde… Nu, Trump e un negustor, el e un businessman, el este un tip căruia îi place să negocieze. Ce va negocia, până unde va merge negocierea nu știe nimeni. În momentul de față, apar tot soiul de scenarii.
Eu nu le-aş da o foarte mare credibilitate în acest moment pentru că există și limite până la care poate să meargă negocierea și pe care Donald Trump, în entuziasmul său caracteristic, încă nu le-a descoperit, dar le va descoperi atunci când, vorba lui Putin, în biroul său vor intra niște domni în niște costume impecabile, care îi vor spune: Asta nu se poate, domnule președinte! Rămâne de văzut, deci. Iar în Orientul Mijlociu, în Orientul Mijlociu, vedeți la Ierusalim, Bibi Netanyahu a fost unul dintre cei fericiți pentru alegerea lui Trump. El este un prieten al lui Trump. E clar că se va strânge laţul în jurul Iranului, că vor fi repuse pe tapet Acordurile Abraham, că va fi foarte mult întărită poziția Arabiei Saudite. E foarte posibil ca anul viitor să vedem chiar un acord de pace Arabia Saudită-Israel și probabil să apară chiar un soi de mică piață comună în Orientul Mijlociu. Dar, repet, totul pe încercuirea, îngrădirea Iranului şi pe scoaterea completă din joc a ceea ce înseamnă Hamas, Hezbolah, houthii, adică acei actori proxi ai Iranului. Cristian Dumitrașcu: La final, pentru astăzi, domnule profesor Ciochinaru, cum ne raportăm noi față de noua situație? Spuneați că una dintre măsuri va fi aceea de a scădea taxele. Se va regăsi asta și în bugetul Armatei Statelor Unite? Pe cale de consecință, noi ar trebui să fim îngrijorați pentru asta? Ştefan Ciochinaru: Nu, în primul mandat, Trump a mărit bugetul armatei americane și cred că va face același lucru și acum. Nu uitați că în spatele lui s-a aflat Lockheed, nu uitați că în spatele lui s-a aflat Boeing, deci mari producători de armament americani au fost în spatele campaniei electorale a lui Donald Trump. Ei vor fi în continuare acolo. El are o puternică susținere din această zonă. Nu, bugetul armatei americane sunt aproape convins că va fi majorat. Nu uitați cuvintele pe care le-a spus despre noua stea în ascensiune Elon Musk. Și când relata dialogul lui cu Elon Musk și îl întreba pe Elon Musk: Mai poate să facă cineva în America ce faci tu? Nu. Mai poate să facă cineva în lume, ce faci tu? Nu. Foarte bine, atunci te susținem. Trebuie să avem grijă de geniile noastre. Aceasta este optica, deci, dimpotrivă, va băga mai mulți bani în înzestrarea armatei americane, astfel încât superioritatea acesteia să fie incontestabilă. Asta este de așteptat. În ce ne privește pe noi, politica Statelor Unite față de flancul estic, față de ceea ce este, în momentul de față, prima linie de apărare a NATO şi a lumii libere se face în Congres, se face la Casa Albă, dar se face mai ales la Pentagon. Acolo unde nu se joacă nimeni, acolo unde este vorba de forțe militare, de echipamente de sute, mii de miliarde, acolo nu ne jucăm, acolo punem piesele pe tablă ca la șah și gândim cu șapte mutări înainte, cu şapte ani înainte, cu opt ani înainte nu se schimbă lucrurile. Nu aici se vor schimba lucrurile. Noi trebuie să fim atenți, dacă vreți, în această abordare tranzacționistă a lui Donald Trump, să fim atenți la ce se întâmplă în Moldova, la alegerile care vor avea loc anul viitor în Moldova și unde e foarte important cine va face guvernul. Noi trebuie să fim foarte atenți la ce se întâmplă cu forțele iliberale din jurul României, care s-ar putea să simtă un vânt puternic în pânze şi să facă unele gesturi mai puțin fair-play față de colegii europeni. La aceste lucruri trebuie să fim atenți, dar cred că, până la urmă, lecția poloneză e cea mai importantă pentru noi. Până să ne ajute alții, trebuie să vedem cum ne ajutăm singuri și cred că ceea ce ar trebui să facem ar fi să ne pregătim, și să ne pregătim și să ne pregătim 24 de ore din 24, şapte zile din șapte, 12 luni pe an pentru a fi mai puternici, pentru a fi mai rezilienți și pentru a fi, dacă vreţi, mai coezivi, din punct de vedere național. Cristian Dumitrașcu: Domnule profesor Cochinaru vă mulțumesc mult pentru interviu în această dimineață și vă mai așteptăm!
Daniel Pop: Oamenii trebuie să știe că tot ceea ce facem, în primul rând, facem pentru ei. Generăm un mediu sigur în care să-și poată desfășura activitatea zilnic
Armata Română participă cu 2.300 de militari, până pe 24 mai, la exercițiul multinațional Swift Response 24. Acesta face parte dintr-o serie...
Angel Tîlvăr: “Dacă pomenesc doar de Himars sau de Patriot, cred că am spus suficient, în condițiile în care țări importante își doresc astfel de echipamente și nu le au, perioada de așteptare pentru primirea unor astfel de echipamente fiind de ordinul anilor și vorbim aici de trei, patru, cinci ani.”
Adrian Gâtman: Domnule ministru, bine ați revenit la ”Jurnal militar”! Angel Tîlvăr: Bun găsit! Mulțumesc pentru că sunteți interesat de...
Mircea Geoană: „….ceea ce îmi doresc pentru forțele Armate române e să fie, practic, în elita Alianței – deja suntem, dar cu investiții suplimentare și în tehnică, și în tehnologie, și în oameni.”
Ciprian Panga ( reporter): Domnule secretar general adjunct al NATO, domnule Mircea Geoană, bine ați venit în Garnizoana Brașov! Ați avut o zi...
Adelin Petrișor: “Nimeni nu-și poate explica de ce serviciile secrete israeliene, considerate printre cele mai bune din lume, n-au avut habar de ce se întâmplă. Acum urmează o tragedie în Gaza…”
Adelin Petrișor: E ceva ce n-am mai văzut în experiența mea de jurnalist, de 20 și ceva de ani, am văzut atacuri teroriste, am fost în Turcia...
Cristian Diaconescu: “De aceea, astăzi, în Fâșia Gaza, practic, sute de mii de oameni sunt luați ostatici efectiv de această grupare care, iată, din punct de vedere militar, nu avea absolut nicio speranță ceea ce privește înfrângerea Israelului.”
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule ministru, bine ați venit. Cristian Diaconescu: Bună ziua. Mulțumesc foarte mult pentru...
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, l-a invitat pe președintele ucrainean Volodimir Zelenski să asiste la summit-ul Alianței care va avea loc în luna iulie la Washington, dar a arătat că nu se așteaptă la un acord între statele membre care să permită adresarea unei invitații de aderare Ucrainei. Aflat la Kiev, Stoltenberg s-a declarat în schimb încrezător că summit-ul din 9-11 iulie va ajuta Ucraina să avanseze pe drumul aderării la NATO, proces pe care l-a calificat drept ireversibil. El a amintit că în cadrul NATO a fost convenită consolidarea rolului Alianței în coordonarea asistenței militare destinate Ucrainei și a programelor de instrucție pentru armata ucraineană oferite de statele membre pentru a o susține în războiul cu Rusia. La reuniunea miniștrilor de externe din statele membre ale NATO, Jens Stoltenberg a prezentat o propunere de constituire a unui fond de 100 de miliarde de euro în cadrul unei finanțări pe cinci ani pentru Ucraina, inițiativă primită cu reacții diferite de cele 32 de state membre ale Alianței.
Publicat de prosavioleta,
12 februarie 2024, 19:59
Adrian Gîtman (realizator rubrică): Generalul Valeri Zalujnîi, comandantul forțelor armate ucrainene, a fost demis din funcție de președintele Volodimir Zelenski. Decizia a venit pe fondul punctelor de vedere diferite în ceea ce privește o serie de măsuri luate în ducerea războiului contra Rusiei, una dintre ele fiind cifrele de mobilizare a populației. Generalul Zalujnîi fusese numit la conducerea trupelor ucrainene cu câteva luni înaintea începerii războiului. Noul șef al statului major al armatei din Ucraina va fi generalul Oleksander Sîrski, șeful Forțelor Terestre din țara vecină.
SUA a aprobat un nou pachet de asistență militară pentru Ucraina
Publicat de Gabriel Stan,
27 decembrie 2022, 12:27
Adrian Gâtman (realizator rubrică): Statele Unite ale Americii au aprobat un nou pachet de asistență militară pentru Ucraina, în valoare de 1,85 de miliarde de dolari.
Secretarul de stat american Antony Blinken a precizat că un miliard de dolari este destinat pentru aprovizionarea Ucrainei cu capacități extinse de apărare aeriană și de precizie, iar restul sumei va fi folosită pentru asistență suplimentară de securitate.
Pachetul aprobat include pentru prima dată sistemul de apărare aeriană „Patriot”, capabil să doboare rachete de croazieră balistice cu rază scurtă de acțiune și avioane de la o înălțime semnificativ mai mare decât sistemele de apărare aeriană furnizate anterior, a mai declarat oficialul american.
Anunțul Statelor Unite vine în contextul vizitei președintelui ucrainean Volodimir Zelenski la Washington, unde s-a întâlnit cu președintele Joe Biden și s-a adresat Congresului american. Este prima vizită a lui Zelenski în străinătate după 300 de zile de război.
Publicat de Andra Radu,
25 februarie 2022, 10:00 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:18
Atacurile Rusiei împotriva Ucrainei au intrat în a doua zi cu incursiuni pe toate flancurile, explozii la Kiev şi mobilizare generală decretată de preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski.
Totodată, comunitatea internaţională decide noi sancţiuni împotriva guvernului rus pentru a lovi economia, sistemul energetic şi afacerile acestei ţări.
Şeful diplomaţiei ucrainene Dmitro Kuleba a denunţat vineri atacurile cu rachete ruse care au lovit Kievul în zori, făcând cel puţin trei răniţi, la o zi după începutul invaziei ruse din Ucraina, relatează AFP şi DPA.
Sirenele au răsunat vineri dimineaţă în oraşul Lvov din vestul Ucrainei, informează Reuters, care citează martori oculari.
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că Rusia a reluat atacurile cu rachetă în zorii zilei de vineri, la ora locală 04:00, dar că trupele ruse au fost oprite din avansul lor în majoritatea direcţiilor, relatează Reuters.
Într-un discurs televizat, Zelenski a spus că atacurile ruse au avut ţinte atât militare, cât şi civile.
Franţa vrea să evite o retragere completă a Rusiei din Consiliul Europei
Publicat de Camelia Teodosiu,
19 iunie 2019, 12:03 / actualizat: 16 decembrie 2024, 20:20
Președintele francez, Emmanuel Macron, care l-a primit, luni, la Paris, pe omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat că nu dorește să permită retragerea completă a Federației Ruse din Consiliul Europei. Pe de altă parte, potrivit lui Macron, Franța susține politica sancţiunilor împotriva Federației Ruse până când Moscova va îndeplini toate condițiile în cazul soluţionării conflictului din Ucraina. „Dar, în ceea ce privește sancțiunile din cadrul Consiliului Europei, menţionez că, de fapt, nu statul rus are de suferit din cauza acestor sancţiuni, ci cetățenii Rusiei. Pentru că apartenența Rusiei la Consiliul Europei înseamnă aderarea la spațiul jurisdicțional, existând, astfel, posibilitatea de a formula plângeri împotriva statului rus” – a adăugat președintele francez. Macron a subliniat că, dacă Rusia este exclusă din Consiliul Europei, atunci toate aceste lucruri ar deveni imposibile. „Vrem să evităm o retragere completă a Rusiei din Consiliul Europei, deoarece credem că acest lucru va dăuna în primul rând intereselor cetățenilor ruși, cărora vrem să le asigurăm posibilitatea de a-și apăra drepturile” – a explicat Emmanuel Macron.
Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.
Cookie-urile strict necesare
Cookie-urile strict necesar trebuie să fie activate tot timpul, astfel îți putem salva preferințele pentru setările cookie-urilor.
Dacă dezactivezi aceste cookie-uri, nu vom putea să-ți salvăm preferințele. Aceasta înseamnă că de fiecare dată când vizitezi acest site va trebui să activezi sau să dezactivezi cookie-urile din nou.