Credinţe populare despre Maica Domnului

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 8 august 2016, 05:50

În această săptămână bine e să ne amintim credinţele de altădată despre  Maica Domnului. Astfel vom invoca bunăstarea familiei şi norocul casei.

Maica Domnului are grijă de femeie şi de pruncul ei. Femeia „în dureri” spală icoana Maicii Domnului şi bea acea apă. Durerile vor fi mai mici.

Copilul, cât e mic, cât suge, se spune, să nu-i dai apă, că pe dânsul îl adapă Maica Domnului; dacă va bea apă, Maica Domnului se va îndepărta de el.

La însurăţeii sau mătcuţarea fetelor se invocă Sfânta Maria. Secvenţa elocventă din ritual se desfăşoară astfel: Tatăl sufletesc pune turta pe masă, pe turtă pune apoi o lingură de sare albă. Toţi cei de faţă, dar mai ales fetele care vor să se mătcuţească (să devină verişoare, verii sau surori de cruce) îşi fac cruce şi zic:

Doamne ajută, Maică Marie

De bine şi de noroc să-mi fie.

Pentru a se „împodobi cu frumuseţe” se fac rugăciuni şi chiar vrăji în numele Maicii Domnului.

„În Bucovina se practică următoarea datină: în revărsatul zoilor fata merge la o apă curgătoare şi zice de trei ori, plecându-şi corpul şi ţinându-şi mâinile cu degetele încleştate:

Bună dimineaţa, apa lui Iordan

Cu stropii lui Avram

Bună dimineaţa, apa lui Ichim

Cu stropii de vin!…

Povesteşte apoi cum s-a pomenit sluţită, cum Maica Domnului îi făgăduieşte şi-o face mai mândră de cum era. Fiind vrăjită cu „ură, pâră, adusuri, supusuri, minciuni”, Maica Domnului

…Dinţi de os din gură scosu-i-a

Fagure de miere sub limba pusu-i-a…

…Din brâu de şarpe descinsu-a-(a)…

Şi-n brâu de mătasă încinsu-o-(a)…

…Din papuci de plotun descălţatu-o

Şi-n cizme galbene încălţatu-o…[1]

Speranţa este cea invocată în momentul de îndoială sau necaz, în clipe de deznădejde sau chiar în cele de plictis. Speranţa este cea care te salvează, proiectându-ţi gândul într-o lumea a ta, unde izbânda binelui este imediată. Şi tot prin speranţă ajungi să împlineşti gândul cel bun, având ca model pe Maica Domnului cea neprihănită, cea făcătoare de minuni, cea care are tăria să-şi vadă fiul murind pe cruce, Maica Domnului, Născătoare de Dumnezeu.

Bătrânele satului mai ştiu credinţe şi obiceiuri, din care imaginea Maicii Domnului este generatoare de atitudini morale, conforme cu mentalitatea universului rural patriarhal. Femeile le respectă ca o lege nescrisă, veşnică şi pentru că încălcarea interdicţiei ar atrage după sine pedepse şi mai ales „însemnări”.

Femeia ţine în echilibru casa, e statornicia şi frumuseţea ei, şi paradoxal, cele mai multe interdicţii îi sunt adresate.

Toate vin de la păcatul originar.

Se spune că femeia nu are voie să sară peste proţapul carului. Va fi blestemată de Domnul Hristos şi Maica Domnului, pentru că proţapul e cruce. Dar bărbatul are voie?

Femeia în fântână nu are voie să intre, căci e blestemată de Maica Domnului cu rânduielile. Numai bărbatul poate intra, pentru că e curat.

Când e vorba despre ei, bărbaţii, admonestările sunt mai blânde. Se spune: „A furat papucul Maicii Domnului”, adică s-a îmbătat.

Atributele pământeşti nesurprinse de iconografie au corespondent în poveşti despre Maica Domnului şi fac trimitere la femeia din satul de altădată.

[1] Tudor Pamfile, Dragostea în datina tineretului român, Bucureşti, Colecţia Mytos, Editura Saeculum I.O., 1988, p. 177.