Astăzi este Ziua Mondială a Vieţii Sălbatice – World Wildlife Day
Publicat de Andrei Cretoiu, 3 martie 2016, 13:19
Astăzi este Ziua Mondială a Vieţii Sălbatice – World Wildlife Day, prilej de lansare a unor noi iniţiative vizând conservarea şi ocrotirea speciilor precum şi de organizare a unei multitudini de manifestări, inclusiv la nivelul Uniunii Europene.
Comisia Europeană – la rândul ei – şi-a prezentat nu demult planul de acţiune în domeniul combaterii traficului cu specii din fauna şi flora sălbatică.
Traficul cu animale sau plante sălbatice, deseori reprezentante ale unor specii rare sau chiar în pragul extincţiei, a devenit una din cele mai profitabile afaceri ilegale. Paradoxal în acelaşi timp, riscul la care se expun braconierii sau comercianţii clandestini este mult mai modest decât cel asumat de traficanţii de droguri sau arme.
Karmenu Vella, comisar european pentru mediu, afaceri maritime şi pescuit: „Este un fapt că traficul cu animale sălbatice constituie cea mai mare ameninţare cu care se confruntă unele din speciile cele mai reprezentative! Ca să vă puteţi forma o imagine: cu un secol înainte trăiau în lume aproximativ 100 de mii de tigri, la ora actuală există mai puţin de 4000 în sălbăticie. Motivul principal al acestui declin catastrofal este braconajul! Situaţia este similară şi în cazul elefanţilor şi rinocerilor. An de an sunt ucişi ilegal în jur de 30 de mii de elefanţi! Continuând în acest ritm, un copil născut astăzi va fi martorul extincţiei speciei înainte să-mplinească vârsta de 25 de ani. Această crimă organizată a atins o scară industrială. O cuantificare exactă este dificilă, însă cifra de afaceri se estimează a fi între 8 şi 20 de miliarde de euro anual.”
Uniunea Europeană nu este nici ea exclusă din această reţea ilegală, care se întinde de la ţările sursă – în majoritatea lor africane – prin punctele de tranzit – îndeobşte europene – până la pieţele finale aflate cu precădere în Asia. Europa este mai ales un punct de tranzit, ceea ce nu înseamnă că nu devine deseori sursă sau piaţă a mărfurilor ilegale – sublinia comisarul european.
Acesta este motivul pentru care Comisia a pus la punct un plan de acţiune european împotriva traficului cu animale şi plante sălbatice pentru perioada 2016-2020. Karmenu Vella: „Planul este structurat pe 3 direcţii: Prima este prevenţia, a doua este implementarea mai strictă a legislaţiei internaţionale existente, iar a treia este elaborarea unui parteneriat global pentru lupta împotriva acestei activităţi ilegale la scară globală.”
Celor 3 direcţii le sunt asociate un total de 32 de acţiuni concrete, fiecare cu responsabilităţi, termene şi efecte scontate clar enunţate.
Astfel măsurile de prevenţie includ printre altele sprijinirea dezvoltării durabile și a mijloacelor de subzistență alternative pentru comunitățile care trăiesc în imediata vecinătate a habitatelor speciilor vizate de traficanţi dar şi suportul acordat inițiativelor menite să combată corupția asociată traficului cu specii ale florei și faunei sălbatice la nivel național, regional și internațional.
În privinţa cadrului legislativ, se prevede de exemplu ca ţările UE să-şi adapteze legislaţia într-o manieră, care să asigure încadrarea traficului organizat cu specii sălbatice de faună și floră în categoria infracţiunilor grave, pasibile de o pedeapsă cu închisoarea cu durata maximă de cel puţin 4 ani.
Măsurile privind parteneriatul global includ acţiuni cum ar fi utilizarea proactivă a politicilor și instrumentelor comerciale ale Uniunii în paralel cu intensificarea cooperării privind combaterea traficului de animale şi plante sălbatice cu organizațiile regionale relevante.
Comisia Europeană şi Serviciul European de Acţiune Externă vor monitoriza aplicarea planului de acţiune.