Timişorenii pot reclama maşinile abandonate pe un nou site
Publicat de adinaiftime, 24 octombrie 2017, 17:00
Timişorenii au la îndemână un nou instrument pentru a sesiza autorităţilor prezenţa maşinilor abandonate pe domeniul public.
Poliţia Locală din Timişoara a demarat o nouă campanie de identificare a locurilor în care se află autovehicule abandonate, pentru a putea începe ridicarea lor.
Pentru a venit în sprijinul timişorenilor care pot semnala prezenţa acestor maşini abandonate, a fost creat un modul al paginii de internet a Poliţiei Locale. La adresa www.polcomtim.ro/autoab, pot fi introduse datele autovehiculului care face obiectul sesizării și se poate afla dacă acesta a mai fost reclamat și dacă da în ce stadiu se află.
De la demararea campaniei, au fost înregistrate 45 de sesizări de la cetățeni numai pe acestă linie.
Anul acesta, până la demararea campaniei au fost înregistrate 450 sesizări de la cetățeni și din oficiu, cu privire la 805 autovehicule. Dintre acestea, 320 de autovehicule au fost ridicate de proprietari, 52 cu sprijinul SDM, iar 235 nu se încadrează în prevederile Legii 421/2002.
Cetățenii pot sesiza în continuare astfel de aspecte la numerele de telefon 0256.968 și 0256.246.112 sau pe adresa de email contact@politialoctm.ro.