Ascultă Radio România Regional Live

zestrea fetelor

Duminica Tomii

Duminica Tomii

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 26 aprilie 2020, 05:00 / actualizat: 3 iulie 2023, 19:05

Paştele, marea sărbătoare a creştinităţii este un scenariu ritual de înnoire anuală a lumii deschis de Duminica Floriilor şi închis de Duminica Tomii. Este de fapt reducţia simbolică anului, 12 zile, cât 12 luni, fiecare zi o sărbătoare. Duminica Tomii este ziua în care Iisus Hristos s-a arătat Apostolului Toma, cel ce s-a îndoit de învierea sa, până ce nu i-a pus degetul pe semnul cuielor şi până nu i-a pus mâna pe coastă.

Cei ce au fost în noaptea de Paşte să împartă pentru morţi, în Duminica Tomii se duc din nou la biserică tot cu coşuri ca să „sloboadă” Paştele. Apoi se aşază masa în curtea bisericii şi sunt chemaţi toţi trecătorii.

La Roşia de Amaradia în Gorj e o zi mare: se arată zestrea fetelor. Se pun pe culme covoarele, velinţele spre a se arăta măiestria şi bogăţia tinerelor. Se merge în peţit. Pe vremuri, se mergea. Chiar dacă ştia fata doar din auzite, băiatul mergea cu părinţii în peţit. Ce o fi să fie, în frunte ţi-e scris şi în Duminica Tomii promis. Din această zi se poartă în sân busuioc, ca să aducă noroc şi căsătorie. De unde şi zicala: A trage unul la altul, cum trage dragostea la busuioc.

Din Duminica Tomii este dezlegare la dragoste şi la nunţi în ploaia de flori a primăverii.

O mare sărbătoare, cu flori de primăvară, se organizează în spaţiul Olteniei la Ponoarele în Mehedinţi: sărbătoarea liliacului. Este o sărbătoare atestată la 1877, pentru că de aici din Ponoarele erau originari mulţi purtători de steaguri  şi întorşi acasă se reuneau în pădurea liliacului pentru a povesti.

Este o sărbătoare care a rivalizat ca amplitudine şi atractivitate cu Tînjeaua din Ardeal sau Hora de la Prislop. 30-40000 de vizitatori se-ndreaptă spre Cornetul cu liliac din Valea Prislopului. Vestigiile naturale sunt minuni aureolate de legende ale locului. Podul lui Dumnezeu sau Pragul este unic în toată arhitectura naturală a Europei, Câmpurile de la Piezuri te duc la Peştera cu secretele munţilor.

Lacul castic Zaton întins pe şapte hectare poate fi cu apă sau sec, având imagine selenară, iar Stânca Dracului de la Piezuri, o stâncă scrijelată, spune legenda de unghiile diavolului este vestită în Europa. Am regăsit urmele Diavolului şi o legendă asemănătoare în Piazza dei Miracoli la Pisa. Dar frumuseţile de la Ponoare par să întreacă miracolele italiene, pentru că miracolele de la Ponoarele sunt create de natură, spun localnici, de Dumnezeu.

Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

 

 

Sfânta Paraschiva, sfârşitul Verii lui Mioi
Calendar popular miercuri, 14 octombrie 2020, 10:05

Sfânta Paraschiva, sfârşitul Verii lui Mioi

Mare sărbătoare este ziua de 14 octombrie, mare şi de ţinut minte, pentru că în viaţă nu uiţi mai ales începutul şi sfârşitul....

Sfânta Paraschiva, sfârşitul Verii lui Mioi
Înălţarea Sfintei Cruci sau Crucea Mare
Calendar popular luni, 14 septembrie 2020, 09:37

Înălţarea Sfintei Cruci sau Crucea Mare

Calendarul popular este împărţit în două, respectându-se cele două echinoxuri, de toamnă şi de primăvară. Un anotimp e vara şi ţine de...

Înălţarea Sfintei Cruci sau Crucea Mare
Sântă Măria Mică
Calendar popular marți, 8 septembrie 2020, 07:50

Sântă Măria Mică

Sântă Măria cea Mică sau Naşterea Maicii Domnului sunt denominările acestei sărbători populare, la fel de mare ca şi Adormirea Maicii...

Sântă Măria Mică
Sfântul Simion Stâlpnicul
Calendar popular marți, 1 septembrie 2020, 13:09

Sfântul Simion Stâlpnicul

În Oltenia se spune că bărbatul este stâlpul casei, iar femeia cheia casei. Când casa nu are sprijin, se poate duce de râpă, dacă femeia nu...

Sfântul Simion Stâlpnicul
Calendar popular joi, 6 august 2020, 05:00

Schimbarea la Faţă

O mare sărbătoare în calendarul popular şi în cel ortodox este Probejenia, în Oltenia sub denumirea de Obrojenia. E zi de hotar între vară...

Schimbarea la Faţă
Calendar popular miercuri, 5 august 2020, 06:56

Probejeniile

Există credinţa că aceluia care păzeşte postul Sfintei Mării i se va împlini orice dorinţă. Şi nu ar trebui uitat: degeaba ţii postul,...

Probejeniile
Calendar popular luni, 20 iulie 2020, 05:00

Sfântul Ilie

Sfântul Ilie este sfântul tunetelor şi al fulgerelor. El dă ploile cele mai mari şi grindina în dorinţa de a omorî toţi dracii de pe...

Sfântul Ilie
Calendar popular joi, 16 iulie 2020, 13:19

Circovii de vară

Miezul lucrurilor e cel mai bun, se spune, dar tot el e cel ce poate ascunde răul (viermele care roade dinlăuntru). (varianta radiofonică a...

Circovii de vară