Poiana Brașov găzduieşte Zilele Forestierului din România
Publicat de Stefania Grigore, 4 septembrie 2014, 09:32
Evenimentul este organizat de Asociația Forestierilor din România, în colaborare cu Federația Sindicatelor Libere din Industria Lemnului.
Zilele Forestierului din România, care se desfășoară astăzi și mâine în Poiana Brașov este legat de o tradiție mai veche, prin care este marcat începutul anului forestier, care are loc la 1 septembrie.
Sărbătoarea este dedicată celor care prin activitatea lor slujesc pădurea, astfel încât să i se asigure acesteia dezvoltarea de care are nevoie, spune Nicolae Țucunel, președintele Asociației Forestierilor din România.
Evenimentul se va desfășura, pe pajiștea de la Hotelul Alpin iar momentul cel mai așteptat este întrecerea mânuitorilor de fierăstrău mecanic, spune Dan Anghel, președinte al Federației Sindicatelor Libere din Industria Lemnului.
Anul acesta va fi prezent la eveniment și Vasile Babătă, campionul mondial la proba de doborâre din cadrul Campionatului Mondial din anul 1994, de la Poiana Brașov.