Ascultă Radio România Regional Live

Ziua Cercetătorului și Proiectantului

Ziua Cercetătorului și Proiectantului

Ziua Cercetătorului și Proiectantului

Publicat de adinaiftime, 20 noiembrie 2017, 10:00

Aniversarea datează din 1994, când s-a decis, printr-o hotărâre de guvern, ca ziua de 19 noiembrie să fie „Ziua Cercetătorului și Proiectantului”, în semn de omagiu față de activitatea savantului american de origine română George Emil Palade (1912-2008), laureat al Premiului Nobel pentru Medicină pe anul 1974.

George Emil Palade (1912-2008) a absolvit facultatea de Medicina la Bucureşti în anul 1940 după care timp de 3 ani a servit în Corpul Medical al Armatei Române. Mai apoi acesta se căsătoreşte cu Irina Malaxa cu care pleacă în Statele Unite fiind angajat pe post de cercetător la New York University.

În anul 1961 Palade a fost ales membru al Academiei de Ştiinte a SUA, iar în 1973 s-a transferat la Yale University, unde a condus catedra de Biologie celulară, iar din 1990 lucrează la Universitatea din San Diego, California. A publicat peste 100 de lucrări şi a fost distins cu premii de înalt prestigiu ştiinţific fiind numit şi cu titlul de Doctor Honoris Causa din partea mai multor universităţi.

În 1974, Palade primeşte Premiul Nobel pentru Fiziologie şi Medicină, pe care l-a împărţit cu Albert Claude şi Christian de Duve „pentru descoperiri privind organizarea funcţională a celulei ce au avut un rol esenţial în dezvoltarea Biologiei Celulare moderne”.

În 1975 a fost ales membru de onoare al Academiei Române, iar în 1989, Membru de Onoare al American Romanian Academy of Arts and Sciences (ARA) la Universtiatea din California.

La 12 martie 1986, Ronald Reagan, Preşedintele SUA, l-a premiat pe dr. George Palade cu Medalia Naţională de Ştiinţă (National Medal of Science), pentru merite deosebite.

În 2008, preşedintele Traian Băsescu l-a decorat cu Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de Colan.

S-a stins din viaţă la 8 octombrie 2008, în SUA.

Misiuni Internaționale
Actualitate luni, 1 aprilie 2024, 12:31

Misiuni Internaționale

Teodora Mazăre (realizator rubrică) – Misiunea din Polonia a artileriștilor antiaerieni din cadrul celui de-al 14-lea detașament românesc...

Misiuni Internaționale
Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Actualitate vineri, 8 martie 2024, 20:58

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale

Săptămâna aceasta la rubrica Inedit vorbim despre subiectele cele mai arzătoare din ultima vreme: atacurile cibernetice, dezvoltarea...

Efectele atacurilor cibernetice și importanța inteligenței artificiale
Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Actualitate luni, 5 februarie 2024, 13:20

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara

Sorina Vrânceanu (realizator rubrică): Șeful Statului Major al Apărării din țara noastră, generalul Gheorghiță Vlad, s-a întâlnit la...

Vizita Șefului Statului Major al Apărării la Ankara
Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate vineri, 29 decembrie 2023, 19:30

Pas cu pas spre titlul mondial

Ultimul articol din categoria Inedit vine cum nu se putea mai bine în finalul de an cu un sport de iarnă, pentru că tot suntem în sezonul rece....

Pas cu pas spre titlul mondial
Actualitate miercuri, 20 decembrie 2023, 17:46

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!

    Bun găsit tuturor! Astăzi la rubrica Muzica lui Bogdan vă invit cu drag să ascultăm câteva colinde românești, unele știute...

Muzica lui Bogdan – Colinde românești! Sărbători fericite!
Actualitate joi, 9 noiembrie 2023, 12:24

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!

  Vă invităm la un eveniment artistic extraordinar al interpretei de muzică folk, dar și colegă a noastră de la Radio România Regional...

Invitație la concert aniversar și lansare de disc ”Lumea mea!” – interpreta de muzică folk MARIA GHEORGHIU!
Actualitate luni, 30 octombrie 2023, 11:55

Acte caritabile pentru susținerea educației

Bun găsit la o nouă ediţie a emisiunii noastre în care vă invit să fiţi parte a unui eveniment caritabil organizat de  Asociaţia Umanitară...

Acte caritabile pentru susținerea educației
Actualitate vineri, 22 septembrie 2023, 16:14

Ziua Satului Românesc

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” vă invită duminică, 24 septembrie 2023, să sărbătorim împreună Ziua Satului Românesc....

Ziua Satului Românesc