Cătălin Tomescu: Rușii și-au creat grupările de forțe, le-au dus în adâncime, ca să nu poată să fie lovite și tehnic acum așteaptă să facă ucrainenii prima mutare
Publicat de Gabriel Stan, 13 mai 2023, 14:47
În această săptămână au fost celebrate cele trei zile importante pentru istoria noastră: 8, 9 și 10 mai, reprezentând Ziua Victoriei în cel de-Al Doilea Război Mondial, Ziua Europei, dar și Ziua Independenței.
Vă propun să ascultați un interviu cu generalul locotenent în rezervă, Cătălin Tomescu, despre semnificația acestor date, dar și o trimitere la războiul de agresiune a Rusiei împotriva Ucrainei.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Invitat la subiectul săptămânii, generalul-locotenent în rezervă Cătălin Tomescu. Domnule general, bine ați revenit la „Jurnal Militar”!
Cătălin Tomescu: Mulțumesc de invitație. Hristos a Înviat! Că nu ne-am mai auzit încă de dinainte de Paște. Salut ascultătorii postului dumneavoaastră.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule general, o săptămână foarte interesantă, cu trei date importante pentru istoria României, pentru istoria Europei.
Aș vrea să începem cu opinie a dumneavoastră și cu o analiză despre cum sunt acum interpretate aceste date și cât de vizibile sau invizibile au devenit, după care vom merge pe zona militară, pe parada de la 9 mai de la Moscova, ș.a.m.d.
Cătălin Tomescu: Chiar mă bucur că abordăm prima dată semnificația acestor zile, prin efectele lor sau prin semnificația lor pentru poporul român, pentru că cu războiul ăsta am văzut că foarte puțin s-a vorbit despre semnificația lor în istoria noastră. Efectiv am vorbit mai mult de ce se întâmplă la graniță, care într-adevăr, nu zic că nu e bine să justific război, e război, e lângă noi.
Dar, totuși, să nu ne uităm, pentru că sunt elemente fundamentale care au marcat decisiv sau semnificativ evoluția României de-a lungul istoriei noastre de cel puțin 2.000 de ani. Și aici, de exemplu, Ziua Independenței, nu mai când, dacă nu mă înșel, Kogălniceanu, Brătianu era prim-ministru și Kogălniceanu a declarat în Parlament independența României.
Prin intrarea în război alături de Rusia împotriva Imperiului Otoman care era pe faza atât de destrămare, într-adevăr, dar în fine, idee e că așa ne-am câștigat independența. Bine, a fost recunoscută ulterior, în 1878, nimic de zis.
Problema e că clasa politică de atunci, ca și cea de la 1917-1918, din punctul meu de vedere, au fost cele mai bune echipe politice pe care le-a avut România și care au făcut extrem de mult pentru țară. Spuneam, 1877, 9 mai, a fost un act decisiv.
Declarația aceea a marcat, cel puțin în concepție românească, declara independenței României față de Imperiul Otoman. S-a trecut așa pe repede înainte. Nu, nu e bine că nu trebuie să ne uităm istoria.
Înainte să o învățăm pe a altora și să discutăm ceea ce trăim acum, trebuie să ne respectăm istoria și întotdeauna să readucem în memoria tinerei generații ce evenimente au fost și care a fost importanța lor pentru România.
O altă dată importantă: 10 mai, ziua Regelui Carol. Mama mea, Dumnezeu să odinească, avea o vorbă: „Mamă, să citești despre regii ăștia, că să știi că au făcut multe pentru țara noastră, chiar dacă au fost străini la început”.
Știți, Carol I a venit în România prima dată în calitate de domnitor, în 1866, după care în 1881, rege, tot în urma războiului. Carol ne-a susținut și a făcut multe și nu numai el – și ulterior, Ferdinand ș.a.m.d. Un eveniment chiar important care era conexat cu Independența, dar conexată și cu Constituția.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Și dumneavoastră spuneți că a fost destul de ușor?
Cătălin Tomescu: Da, am mers cam pe repede înainte. Nu s-a acordat o importanță deosebită și doar s-a amintit și mai mult, s-au axat comentariile pe ce s-a întâmplat la Moscova.
N-am o problemă să discutăm, că și acolo, mă rog, lăsăm la o parte războiul, de fapt, 9 mai, pentru ruși, sărbătoresc independența împotriva fascismului. Nu independența.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Cea mai importantă zi a lor, de fapt.
Cătălin Tomescu: Exact. Nu câștigarea independenței, ci victoria împotriva fascismului. 9 mai 1945. Ei, încă o dată, lăsând războiul la o parte, acolo au murit cu milioanele rușii, fără doar și poate. Încă o dată, eu fac parte din cei care gândesc – soldații, indiferent dacă sunt ai tăi sau sunt inamici, trebuie să-i respectăm, că nu soldații; soldații execută niște ordine în baza serviciilor și în baza intereselor țărilor din care fac parte. Atatürk, de exemplu, a zis-o.
Am avut ocazia, când lucram în Turcia, să facem o vizită de studii în peninsula Gallipoli, unde acolo s-au dat bătăliile decisive în Primul Război Mondial. Decisive pentru Turcia, acolo a apărut Atatürk.
Pe vremea aia era locotenent-colonel, pe care eu îl consider unul din primii zece oameni ai secolului trecut. Și Atatürk, la un moment dat, într-un cuvânt adresat proprii națiuni, a zis: „Mă adresez mamelor australienilor, britanici, neozeelandezilor, care au murit pe pământurile noastre, să fiți convinse că îi vom trata ca pe copiii noștri”. Care ăia au fost inamicii lor, la urma urmei.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Ce epocă luminată a avut Turcia o dată cu Atatürk.
Cătălin Tomescu: Da, da. Fără doar și poate. Încă o dată, eu personal, că m-am documentat, ducându-mă la post acolo trei ani, aveam eu o anumită viziune despre ceea ce a însemnat el, dar numai că m-am documentat, ca nu cumva să fac vreo greșeală, eroare sau să fie ceva important la care eu să nu am o remarcă sau un cuvânt inteligent, că așa, cu remarci proaste, nu te afirmi foarte tare sau te afirmi în sens negativ.
Ei bine, revenind, deci, spuneam, iar, un element extrem de important, cu ziua Regelui și la fel s-a trecut, repejor. În fine, una peste alta, elemente semnificative, puțini le-au adus în atenția publicului spectator de pe posturile de televiziune sau radio.
Şi, doi, la fel, nu e bine să amestecăm războiul al doilea mondial, care a avut semnificația și obiectivele lui și aceste comemorări, normal, au avut ca scop acele evenimente, neapărat cu parada lui Putin, transformată într-o comemorare a acelor evenimente, într-o chestie în care s-a referit la lupta lui cu Occidentul…
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): De bravadă.
Cătălin Tomescu: Şi nazismul din Ucraina. E părerea lui, n-am o problemă, numai că lumea nu trebuie să uite ce a fost, că numai spunea cineva: vai de popoarele care nu învață din propria istorie.
Și aici noi cam am fi un exemplu, că nu prea ne uităm în spate la istorie și trecem cam repede. Păi cum să spun eu, am avut și greșeli, fără doar și poate, dar numai faptul să supraviețuim aici 2000 de ani și să rămânem cu țara întreagă și să existăm. Însăși existența noastră e un mare succes.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): E un miracol.
Cătălin Tomescu: E un miracol, pentru că, cum a zis cineva, în Grădina Maicii Domnului de 2000 de ani tot vin ăștia să fure. Acum îi mai ajutăm și noi, mai recent, în ultimii 30, că ne vor unii răul și slabi, și așa, dar de multe ori îi ajutăm noi, că noi semnăm hârtiile alea prin care le-am dat resurse strategice, ne-am distrus industria metalurgică, ne-am distrus industria petrochimică, s-a dus flota, s-a dus industria de apărare, la agricultură am ajuns să importăm fructe și legume din țări care, când eram eu în liceul militar și în școala militară, poate și dumneavoastră, că mergeam la munci agricole, știți, tendința elevului să scuture copacul, să-și umple repede sacii, să-și facă norma. Și a venit odată un director la Tigveni.
Și zice: de ce scuturați, domnule? Păi avem normă 20 de cutii pe zi. Cine v-a dat-o? Așa dă la noi, la armată. Fugi de aici, că n-am treabă cu norma asta. Așa ni s-a spus, ca să ne merităm cei 82 lei pe zi, cât era hrana. Zice, nu, domnule, cinci faceți, dar numai că luați-le cu mâna, că de aici de la mine pleacă numai la export și dacă dumneavoastră le bateți, ajung stricate la ăia și îmi stricați contractele.
Gata, nu mai scutur niciun copac cu mâna. Facem așa cum vă spun eu, e vorbită; și așa am făcut, după care m-am dus să văd, se înveleau ca portocalele și le punem în cofraje ca pe ou și plecau în Australia, în Olanda, în Europa. Îmi aduc aminte de Australia, că m-am gândit eu: cum ajung alea acolo.
Deci noi am ajuns să importăm grâne și noi suntem, vorba aia, în afara UE, erau ucrainenii înaintea noastră, dar noi eram pe locurile doi-trei la producţia cerealieră. Deci revenim, ca să concluzionez: trebuie să învățăm și cu bune și cu relele noastre, numai că am rezistat e un miracol, pentru că ne-au vrut toți, slabi, flămânzi și la cheremul lor.
Și dacă le facem jocul, toți care trăim acum suntem niște inconștienți, pentru că știți, în 2001, tot vorbeam de regi, Regele Mihai împlinea 90 de ani, dacă îmi amintesc bine și a ținut un speech.
Şi la un moment dat a spus o frază de-asta, în Parlament, da, a spus așa: toți suntem, sau majoritatea suntem, citez din memorie, suntem tentați să privim la țările noastre ca la o moștenire de la înaintași.
Foarte corect, de altfel. Zice, da, dar vă propun o altă abordare, să privim la țara noastră ca și cum am luat-o cu împrumut de la copiii noștri. Magistral. Încă o dată, n-am fost regalist sau așa ceva, nu prea m-am implicat eu cu politica asta a noastră după ’90, doar am urmărit-o atent.
Ce vreau să spun? Că mi se pare colosal. De ce? Că nimeni nu dorește răul copiilor lui. Uitați-vă la caricaturile astea de baroni în România. Copilul nici nu învață pe la noi. Sunt pe la tot felul de școli, prin Elveția, prin Anglia, probabil o să rămână pe acolo. Nu la ei mă refer. Ăștia sunt puțini, îi tolerăm noi.
Eu mă refer la urmașii celor 20 de milioane, că suntem vreo cinci plecați, 20 de milioane de români. Păi cum lăsăm țara noastră, vrem să lăsăm ceva rău la copiii noștri? Nu cred că există așa ceva. Nu cred. Prin urmare, cred că așa ar trebui să judecăm. Am eu chestiile astea.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Este o bucurie că ați avut discursul ăsta aici, la „Jurnal Militar”, la Radio România Actualități și la toate posturile teritoriale Radio România. Venind, totuși, către armată, sunteți specialistul nostru preferat și nu doar al nostru, un strateg militar și un om care ați avut o carieră extraordinară.
Plecăm după fentă sau nu plecăm după fentă în momentul în care, în 9 mai, la Moscova, am văzut un simulacru de paradă în care, vezi Doamne, un singur tanc T 34 era prezent?
Cătălin Tomescu: Nu, nu plecați după fentă. Dle Cristi, încă o dată, inamicul trebuie să ți-l respecţi și să ți-l studiezi. Nu vinde pielea ursului din pădure până nu l-ai împușcat. Prin urmare, asta, că a fost un singur tanc, T 34, nu e datorită faptului că…Dar vă gândiți că nu găseau rușii vreo 50 de tancuri să le vopsească și să le plimbe acolo?
S-a vrut paradă mică, s-a vrut fără avioane, nu că n-au avioane p-aia că la tancuri să zicem că vreo 2.000 și ceva sau mă rog, nu le-a numărat nimeni. Da, e o cifră vehiculată 2.000 de tancuri perfect adevărat sunt de acord.
Au peste 15.000, lăsăm asta, dar… Păi chiar dacă, hai să luăm avioanele. Păi la avioane ar fi distrus probabil 100 maxim. Să nu uităm vorbim de Federația Rusă, domnule, ne place, nu ne place armata, aviația, cel puțin Suhoiurile și MIG-urile le-a făcut să le vândă neapărat…
A, n-au ei multe Suhoiuri 57, pentru ei nu le-au vândut. E ca tancul T 34. Acuma cred că le-au făcut două regimente din ce am săpat eu, informativ, ei le-au făcut. Au făcut doar două companii, să le ducă la expoziții să demonstreze cu ele niște trageri ca să poată să le vândă, că le aduce bani sigur.
Iar o treabă de istorie care, celor care, a fost simbolică, zic că a fost singurul tanc. O idee să diminuăm sau să nu-i facem pe ruși mai tari decât sunt. Problema e că T 34 a fost simbolul tancului din al Doilea Război Mondial. Deci să nu uităm, nemții, care aveau Panzere, ș.a.m.d.
Scule ca lumea, superioare la nivelul respectiv, ulterior americanii s-au prins și și-au transformat M-ul lor într-un tanc cât de cât apropiat de Panzer. Numai că rușii, Stalin a dat ordin: făceți-mi un tanc să putem să ne batem cu tancurile lor. Și industria de la vremea respectivă a URSS-ului a inventat aceste T34, arată bolovănos, dar e super eficient, spun eu. Am învățat la școala militară unde am intrat în ’82. În anul I învățam infanterie, că așa e normal să știm toți să luptăm ca infanteriști și tancul T34. Eu am apucat pe el.
Tunul de 85 e una din cele mai precise tunuri cu care am tras, credeți-mă și știu ce puteți că-s dă meserie. Tancurile T34 au tun de 85 pe el, calibru… Ăsta a fost simbolul, de aia l-au scos pe ăsta pentru bătălia în est, rușii au fost loviți, loviți, loviți, loviți lângă Moscova a avut două momente cruciale.
Stalingradul, care a cuplat în jur de opt armate, cel puțin la ruși și vreo șapte armate de la țările care luptau pe vremea aia cu Germania, pentru că și noi, și ungurii și croații. Ei, acolo după cinci luni și ceva s-a întors războiul pentru că nemții nu au putut să cucerească Stalingradu de fapt generalii nemți… din ce izvoare istorice am citit eu și documentele după care m-am informat…
Generalii i-au spus lui Hitler că domnule, n-are rost să ne cramponăm de orașul ăsta, hai să-l ocolim, îi încercuim și trecem mai departe, plus că avea fluviu pe el, e greu încă o dată cursurile de apă sunt operații grele, nu se facă așa de oricine și oricum în fine, unde n-au reușit să treacă peste ei și au pierdut o armată întreagă armata 6 plus corpu 14 tancuri. A fost nimic și complet asta a fost în 41, după care în 42 a fost foarte aproape de Ucraina, e acolo nemții au venit cu vreo 2.800 dă taigăre care de fapt au distrus cam două T34, numai că ruși au venit cu 6.000 de T34 și acolo s-a întors bătălia pentru că acolo cea mai mare bătălie de tancuri din istorie și faptul că au câștigat-o și-au întors soarta.
Așa spun istoricii cel puțin atenție că aș fi mare istoric să vorbească cei care și-au dedicat viața studierii istoriei și celul de-Al Doilea Război Mondial. Toată lumea e cam de acord cu ideea că aceste două evenimente în 42 au făcut să se întoarcă soarta războiului, însă nemții au pierdut inițiativa și capabilitatea de luptă de a merge spre est, iar rușii și-au creat condiții de a trece la contra-ofensivă care ulterior s-a și dovedit că au început contra-ofensiva, în 44 a ajuns la noi ș.a.m.d. și au ajuns la Berlin. Păi din păcate că asta a fost istoria pentru că Stalin a vrut și Marile Puteri la vremea respectiv Statele Unite, nu sunt faimoase și discuțiile și pozele Stalin-Roosevelt și Churchill au fost tratați ca atare, ca mare putere.
Și au fost, încă o dată, trebuie să recunoaștem, au avut probabil cele mai mari pierderi de toți participanții la război, n-am o dată concretă, dar probabil acolo ei cu nemții și vreau să zică trecând cu șenila peste toată regiunea acolo, când a zis luăm noi aici, România a avut o șansă. Ați văzut că au început să se desecretizeze anumite documente, România a fost negociată cu Grecia.
Pe undeva nu mi-a plăcut deloc treaba asta, deci l-am apreciat, când era, pe Churchill, când am aflat de treaba asta, am fost supărat rău. Acuma, cu vârsta, am mai îmbătrânit, am mai câștigat și eu experiență. Aveam eu un lector, care-mi spunea, băi Cătăline, când eram în Academie eram locotenent major tânăr, aveam vreo 27 de ani, mi-a plăcut strategia și tot îi puneam întrebări și mi-a zis: băi, opreşte-te odată cu întrebările, că asta o să înțelegi după 25 de ani de carieră.
A avut dreptate profesorul respectiv. Odată cu trecerea timpului, mi-am dat seama că nu prea puteai să lași în inima imperiului o colonie democrată și să-i dai pe greci, care tehnic grecii pe vremea aia cu italienii şi cu spaniolii aveau peste 30% partide comuniste, iar la noi, cum spunea tata lui tatăl meu, D-zeu să-l odihnească…
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Interesant.
Cătălin Tomescu: Da, da. Păi scrie-n istorie. Nu eu am spus asta. E citită. Iar la noi nu depășeau 2%, dar revenim la cum spunea Stalin: nu contează cine și ce votează, contează cine numără. Și uite-așa am ajuns noi din regat comuniști fervenți, care nici n-am fost comuniști.
Numai că s-a impus, nu numai la noi, și la unguri, și la polonezi și toate țările libere pe vremea aia, mai mici, bineînțeles, decât imperiul. Noi ca noi, dar să știți că și polonezii, dacă le citești istoria, vreau să vă spun că rămâi bujbe, cum zice francezul, în sensul că au și dispărut după hartă, cam 100 de ani. Uneori au fost atât de mici cât e Dobrogea noastră. Ulterior au evoluat și ei, că așa au fost și ei între cele două mari imperii.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Uitându-ne jur, totuşi…
Cătălin Tomescu: Ei nu prea au avut treabă cu turcii. Noi am avut trei imperii: austro-ungarul, otomanul şi ţaristul, dar ei au fost între nemţi şi ruşi. Îşi împărțeau influență acolo. A fost o perioadă și cu țările nordice, dar n-a durat semnificativ. Astea au fost importante.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule general Tomescu, vă mulțumesc tare mult pentru întâlnirea de astăzi. Nu putea să fie mai potrivită o altă discuție și cu altcineva în săptămâna aceasta istorică, în care să ne reamintim unii dintre noi și unii doar să afle despre ce a fost.
Nu aș vrea să încheiem înainte de a dezbate un minut-două situația de pe frontul din Ucraina. Toată lumea îi vede pe ruşi deja învinși, luându-se și după parada asta de la Moscova. Și dumneavoastră aveți o părere, alta decât majoritatea.
Cătălin Tomescu: Scurt, să terminăm cu parada, că nu m-am referit decât la alte 34. Deci, parada s-a vrut mică, fără doar și poate. Cuvântarea și ea scurtă, 11 minute față de celelalte. Aici trei elemente aș vrea să le spun: unu – la cuvântare s-a făcut referiri la istoria mama Rusia și importanța Armatei Rusiei în nimicirea fascismului.
Doi: s-a făcut referire la Occident, nu s-a mai referit SUA, NATO – Occidentul, deci, toată lumea, Rusia se află de fapt în război cu Occidentul, societatea occidentală și e cu referire la ordinea mondială ș.a.m.d., despre care am discutat.
Şi trei: Ucraina s-a referit nu ca stat inamic, s-a referit că stat captiv, capurat de fascişti, care mi s-a părut important. Tot în contextul ăsta, dacă v-ați uitat la steaguri: steagul federației a fost strâns și a fost lăsat liber steagul URSS-ului. Da, da, da.
Păi, până la urmă, legat de eveniment era normal să fie și steagul URSS-ului, că URSS-ul a fost ţara care a luptat împotriva fascismului. Problema era că ce n-am înțeles și aș vrea să… aici e o treabă de știință de carte în domeniu care, din păcate, aici nu mă bag, că nu am și nu vreau să spun vreo nefăcută. Ideea e că n-am înțeles de ce l-au ținut p-ăsta strâns, al federaţiei. Fptul că l-ai scos p-ăla și l-ai lăsat să fluture, e clar, adică ți-ai dat semnalul de URSS.
Bineînțeles că e conexat, că vrea să-și refacă URSS. Dar ideea e de ce l-a strâns pe-al Rusiei. Eu asta n-am reușit să elucidez. Asta e unu. Doi, cei care cântă prohodul. Domne, eu nu l-aș cânta. Spuneam că inamicul trebuie să ți-l studiezi și trebuie să ți-l respecți, altfel pierzi. Cea mai bună dovadă e cum au studiat ei pe ucraineni înainte de invazie și pe 24 februarie au trecut la invazie și trei luni au luat papară după papară, s-au făcut de râsul lumii.
Nu discutăm cauzele, că nu avem timp. Ideea e că e cel mai bun exemplu. I-au luat în derâdere și pe societatea occidentală, și pe NATO, și pe americani, și pe ucrainieni și s-au văzut rezultatele în ultimele trei luni de zile.
Un dezastru total și o rușine totală la adresa nivelului de pregătire al armatei federației. Şi am pus punct cu treaba asta. Acuma, îți spuneam că nu trebuie să-i luăm în derâdere. Din punctul meu de vedere, ucrainenii trebuie să se pregătească de contra-ofensivă pentru a-și atinge obiectivele strategice, respectiv eliberarea teritoriului, inclusiv a provinciilor ocupate, inclusiv Crimeea. Așa a fost declaraţia lui Zelenski.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Aşa e declaraţia.
Cătălin Tomescu: Părerea mea e că rușii așteaptă. Ei și-au creat grupările de forțe, le-au dus în adâncime, ca să nu poată să fie lovite și tehnic acum ei așteaptă să facă ucrainenii prima mutare, ca să le descopere structurile de forțe și direcțiile de ofensivă, principală și secundară, pentru ca ulterior să reacționeze.
Sper să n-am dreptate, să nu fie atât de puternici, cum să zice, şi să fie slabi. Dar eu sincer nu cred nici măcar în gâlceava cu Prigojin. Vom vedea dacă Prigojin va trăi în următoarea perioadă…
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Două luni.
Cătălin Tomescu: Exact. Înseamnă că au fost în înțelegere. Dacă nu, înseamnă că l-a luat gura pe dinainte. E problema lui. Dar eu nu cred în astea.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Domnule general Tomescu, vă mai așteptăm la „Jurnal militar”, pentru că lucrurile ne vor îndrepta către…
Cătălin Tomescu: Mai daţi-mi zece secunde, că am o chestie cu asta… Îmi pare rău şi trebuie să o spun neapărat: domne, încă n-am ajuns să vorbim de nicio negociere. Mă uitam acum, ultima informație, China a început să zică tare: haideți, domne, așezați-vă la masă. Că deja lumea a obosit. Şi Europa a obosit și țările și toată lumea. Deja nu mai vrea.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Şi oamenii ăia, săracii, din Ucraina.
Cătălin Tomescu: Nu mai vrea. Nu mai vorbim de ei. Păi dar eu nici nu m-am referit la ei, că eu sunt convins că… păi da, e pe teritoriul lor, ei sunt îngroziți, mai ales cum vin și bombardamentele, dar voiam să spun, scurt: sper ca cei care fac politica mare și cei care răspund de declanșarea procesului de negociere între cei doi jucători, nu mă interesează formatul, nu mă interesează cine stă la masă, nu mă interesează organizația sau țara care să ia inițiativa, dar cred că e timpul să să ajungă cumva și discuțiile astea să se oprească într-o formă sau alta, măcar războiul, nu?
Să se încheie pace, dar măcar războiul și multe lucruri să se discute concret pe problemă, pentru că e foarte greu să ajungi la un rezultat anul ăsta care să le convină ambelor părți, fără dar și poate.
Cristian Dumitrașcu (realizator rubrică): Vă mulțumesc! Invitat la „Subiectul săptămânii” a fost generalul locotenent Cătălin Tomescu. Domnule general, vă mulțumesc și vă mai aşteptăm la Radio!
Cătălin Tomescu: Şi eu vă mulțumesc!
