Ziua Victoriei în Europa, Ziua Europei și Ziua Independenței Naționale a României
Publicat de gabrielasaksa, 13 mai 2024, 11:45
Olivia Bucioacă (realizator rubrică): Ziua Victoriei în Europa, Ziua Europei și Ziua Independenței Naționale a României au fost marcate prin ceremonii militare în municipiile reședințe de județ și localitățile din țară unde sunt monumente dedicate acestor evenimente. În capitală, festivitățile au avut loc la Monumentul Eroilor patriei din fața Universității Naționale de Apărare. la 10 Mai 1877 moțiunea privind proclamarea independenței de stat a României, adoptată de Adunarea Deputaților și de Senat, a devenit lege prin promulgarea ei de către domnitorul Carol I. Ziua Independenței Naționale a României este sărbătorită începând din anul 2022, la data de 10 Mai, în urma adoptării Legii numărul 189 din 08/07/2021 și este zi de sărbătoare națională.