Paştele cailor

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 6 iunie 2019, 05:00

În a şasea joi după Paşti, când e şi sărbătoarea Înălţării Domnului la cer, în calendarul popular este consemnată sărbătoarea cabalină cu dată mobilă Paştele cailor sau Joia Iepelor. Pentru un ceas şi doar o dată în an caii se satură de păscut iarbă.

(varianta radiofonică a rubricii )

Legendele amintesc de momentul în care caii au fost blestemaţi să se bucure de saţietate doar o dată-n an:

„Preacurata Fecioară Maria, după ce l-a născut pe fiul său, Domnul nostru Iisus Hristos, neavând alt loc unde-l pune, l-a înfăşat şi l-a culcat în ieslea lui Crăciun, unde erau legaţi boii şi caii acestuia. Boii mâncară cât mâncară şi apoi săturându-se se culcară şi prinseră a rumega. Caii însă, obraznici, nu numai că mâncară tot fânul, cât era în iesle, ci ei ‚mâncară până chiar şi cel de pe pruncul Iisus Hristos, pe care-l pusese Maica sa acolo anume ca să nu-L afle Irod şi să-L taie”. (legendă din Banat)[1].

Maica s-a supărat şi i-a blestemat:

Fire-aţi cai voi blestemaţi

 Să n-aveţi nicicând saţ

 Până-n ziua de Nălţare

 Dar şi-atunci ne-ndestulare.

                                        sau:

Fire-aţi cai voi osândiţi

 Și de mine-afurisiţi,

                                                De mine, de Dumnezeu,

                                    Mai tare de fiul meu,

                                    Fiindcă nu m-ascultaţi,

                                    Voi să nu mai aveţi saţ,

                                    Numa-n ziua de Ispas

Şi şi-atunci vreme de-un ceas.

  Când se satură, caii dau din cap. De aceea se spune că nu prea ştii când e Paştele lor, e atunci când se satură. În ziua de Ispas, de Paştele cailor pe vremuri era ziua soroacelor, când se încheiau, se definitivau înţelegerile, afacerile de mai apoi. Şi cum românul nu-şi prea ţine cuvântul, nu respectă învoiala, expresia La paştele cailor se foloseşte cu sens peiorativ, adică niciodată.

Cum întotdeauna există o speranţă pentru îndreptarea răului, Joia Iepelor poate însemna şi data la care se lichidau înţelegerile ce ar fi trebuit împlinite la Sfântul Gheorghe: plata datoriilor, chiria caselor. „Nu-ţi plătesc acu’ (de Sîngiorz), ci la Paştele cailor (adică de Ispas)”. Dar Sf. Gheorghe e o sărbătoare cu dată fixă, 23 aprilie, Paştele cailor e o sărbătoare cu dată mobilă, a şasea joi după Paști.

Text și lectură:  Gabriela Rusu-Păsărin, realizator emisiuni în structura centrală a  Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune

Foto: Mihaela Ioniță

[1]Simion Florea Marian, Sărbătorile la români, Editura Grai şi Suflet – Cultura naţională, Bucureşti, 2001, vol. III, p. 241.

Sâmedru

Publicat de Gabriela Rusu-Păsărin, 26 octombrie 2018, 07:55

Marele Mucenic de la Tesalonic, Sfântul Dumitru, este de regăsit şi în calendarul popular cu numele de Sâmedru. Dacă Sângiorzul (23 aprilie) încuie iarna şi înfrunzeşte codrul, Sâmedrul încuie vara şi desfrunzeşte codrul. În această seară se face focul de Sâmedru, motiv de bucurie şi petrecere. Se aduce un brad din munte, se pune într-o groapă împreună cu lemne uscate şi se dă foc. Se adună în jurul focului tineri şi vârstnici. Femeile aduc covrigi, nuci, mere, pâine caldă, colăcei anume făcuţi şi unşi cu miere şi împart copiilor. Aceştia strigă: „Hai la focul lu’ Sâmedru!” Tineri sar peste foc în credinţa că anul viitor le v-a aduce împlinirea sorţii: căsătoria.

(varianta audio a rubricii)

La plecare, fiecare ia un tăciune, pe care îl aruncă în grădinile cu pomi, ca să fie poame în vara viitoare.

În ziua de Sfântul Dumitru nu se lucrează. În Oltenia este credinţa că aceluia care va respecta această sărbătoare îi vor fi ferite vitele de lupi.

Se crede că usturoiul se seamănă până în această zi. Acum se tunde ritual coama cailor, se fac pronosticuri despre iarnă. Ciobanii aştern dulama în mijlocul oilor. Dacă pe aceasta se va aşeza o oaie neagră e semn că iarna va fi blândă; dacă se va aşeza o oaie albă, va fi iarna grea. Dacă va fi lună plină şi cer senin, iarna va fi bună, de va fi cer acoperit de nori, va ploua sau va ninge, sunt semne că iarna va fi aspră cu ger.

Ziua de Sfântul Dumitru e şi ziua soroacelor, când se încheie noile învoieli şi nu de puţine ori mai sunt şi supărări, după zicala:

La Sângiorz se încaieră câinii

La Sâmedru se bat stăpânii

    Dar noile învoieli aduc şi veselie.

La 27 octombrie este Sfântul Dumitru cel Nou, frate cu Sfântul Dumitru, respectat pentru ca oamenii să fie feriţi de boli şi lovituri.   Şi uite-aşa, cu vara închisă şi codrul desfrunzit aşteptăm zilele lui brumar!

Text şi lectură: Gabriela Rusu – Păsărin, realizator emisiuni, Grupul Operativ al Departamentului Studiourilor Teritoriale, Societatea Română de Radiodifuziune