Primăria Deva investeşte aproape 450.000 de lei în zone de recreere
Publicat de Stefania Grigore, 18 august 2014, 10:15
Administraţia locală şi-a propus, de această dată, să amenajeze locuri de petrecere a timpului liber pentru pensionari.
Consilierii locali ai Devei au adoptat, în marea majoritate, proiectul de hotărâre privind aprobarea studiilor de fezabilitate pentru două obiective de investiţii.
Ele vor fi realizate pe Bulevardul Mihail Kogălniceanu şi pe Aleea Păcii. Valoarea estimată, conform devizului general, este de peste 213 mii de lei pentru prima lucrare, respective 228 de mii pentru cea de pe Aleea Păcii.
Din aceşti bani, Primăria Deva va cumpăra mobilier urban adecvat pentru activităţi interactive sau de socializare, ca mese de şah sau table, dar va fi amenajată şi zona.
Finanţarea lucrărilor se va face din fonduri de la bugetul general al municipalităţii.